2019-10-16 23:29

Pavel Abraham: Am cerut ca Doiniţa Băsescu să fie audiată în calitate de martor în procesul familiei Bercea Mondial

 |  14:26
Pavel Abraham: Am cerut ca Doiniţa Băsescu să fie audiată în calitate de martor în procesul familiei Bercea Mondial

Avocatul lui Bercea Mondial, Pavel Abraham, a cerut ca soţia lui Mircea Băsescu, Doiniţa Băsescu să fie audiată în calitate de martor în procesul membrilor familiei lui Bercea. De asemenea, Marius Constantin, ginerele lui Sandu Anghel arestat în dosarul privind şantajarea lui Mircea Băsescu, a cerut din nou Tribunalului Constanţa înlocuirea acestei măsuri cu una mai puţin restrictivă.

Ginerele lui Bercea Mondial, Marius Constantin, a fost dus, luni, la Tribunalul Constanţa, unde a cerut din nou înlocuirea măsurii arestului preventiv, fie cu controlul judiciar, fie cu arestul la domiciliu.

Avocatul Pavel Abraham a precizat că solicitarea clientului său ar putea avea câştig de cauză, având în vedere că au fost depuse noi probe.

”Cred că în baza noilor dovezi vom avea câştig de cauză. Izaura a născut prin cezariană, există şi o anchetă socială care arată că are probleme, că este singură şi întreţine patru copii minori fără venituri”, a spus Pavel Abraham.

Fiind întrebat dacă va propune ca soţia lui Mircea Băsescu, Doina, să fie audiată ca martor, avocatul a răspuns pozitiv.

“Noi am propus-o ca martor. Noi am propus să fie audiaţi şi cei în cauză, respectiv Mircea Băsescu, Marian Căpăţână, dar şi Izaura, Fănica, toate persoanele care într-o formă sau alta au intrat în contact cu această cauză în jurul căreia se învârt toate elementele, darea unei sume de bani pentru a influenţa actul de justiţie”, a precizat Pavel Abraham.

Apărătorul familiei Anghel a afirmat că Bercea Mondial doreşte să facă un nou denunţ şi că urmează să vadă probele respective şi să decidă dacă acestea ar putea rezista în instanţă, fiind vorba atât de înregistrări, cât şi de diverse înscrisuri.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-08-18

In legatura cu acest articol...

Mircea Băsescu, audiat la DNA în cazul privind posibilele fapte de corupţie săvârşite de avocatul familiei Bercea

Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest preventiv. Decizia Tribunalului Constanţa, contestată

UPDATE. Tribunalul Constanţa: Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână rămân în arest preventiv

Noi stenograme în dosarul Mircea Băsescu. Fratele preşedintelui s-a oferit să ajute familia lui Bercea să recupereze banii

CAB: Apărarea invocată de Mircea Băsescu în timpul procesului, lipsită de veridicitate

Mircea Băsescu, la DNA. Autorităţile au pus sechestru pe averea fratelui preşedintelui

Duane Butcher, despre cazul Mircea Băsescu: Întăreşte independenţa sistemului judiciar. Oamenii sunt egali

UPDATE. Mircea Băsescu rămâne în arest

Bercea Mondial, la DNA pentru audieri. Interlopul a adus cravata cu care a fost înregistrat Mircea Băsescu

Fiica lui Bercea Mondial, Izaura Anghel, audiată în dosarul lui Mircea Băsescu de trafic de influenţă

Probele video împotriva lui Mircea Băsescu, certificate de un specialist tehnic al DNA

Noi stenograme din dosarul în care este implicat Mircea Băsescu şi care ar surprinde momentul în care s-a încercat flagrantul

Curtea de Apel judecă contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia TB privind arestul preventiv

Codruţa Kovesi a sesizat CSM şi CNA referitor la cazul Bercea-Mircea Băsescu

Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, în presa străină

Marian Căpăţînă, presupusul intermediar al banilor, reţinut în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu

Înregistrări care arată că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 euro ca să intervină pentru Bercea Mondial




Parerea ta...

PARPANGHEL
25 Aug 2014

Din ...M O M E N T U L in care D N A a refuzat efectuarea extinderii investigatiei , neamintind blocarea din 2011 a investigatiilor si acordarea a peste 100 de NUP-uri in cazurile Bercea , Este CLAR ; DNA salvgardeaza CLANUL ... B A S E S C U !
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray