2019-12-15 21:23

Probele video împotriva lui Mircea Băsescu, certificate de un specialist tehnic al DNA

 |  10:28
Probele video împotriva lui Mircea Băsescu, certificate de un specialist tehnic al DNA

Fişierele video pe care fiul lui Bercea Mondial le-a depus ca probe în susţinerea plângerii sale împotriva lui Mircea Băsescu, au fost folosite de anchetatori doar după ce au fost certificate de un specialist tehnic al DNA, au declarat surse judiciare, pentru Mediafax.

Potrivit sursei citate, după ce au fost depuse înregistrările cu Mircea Băsescu care discuta cu Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, anchetatorii le-au transmis unui specialist tehnic din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), pentru evaluarea şi expertizarea lor.

După evaluare, înregistrările au fost certificate ca autentice printr-un document ce se va regăsi la dosarul cauzei, iar astfel au putut constitui probe ale acuzării.

Sursa citată mai precizează că pe parcursul anchetei, dar şi la un eventual proces, înregistrările vor putea fi reexpertizate, în funcţie de solicitările părţilor, caz în care acestea vor ajunge la Institutul Naţional de Expertize Criminalistice (INEC).

Aceleaşi surse au afirmat că înregistrările depuse de fiul lui Bercea Mondial, după certificarea lor de către specialistul DNA, constituie probe şi pot produce efecte juridice.

Tribunalul Bucureşti a decis, în 20 iunie, arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Mircea Băsescu, pentru trafic de influenţă, şi a lui Marian Căpăţână, cel care ar fi fost intermediarul banilor pe care familia lui Sandu Anghel i-ar fi dat fratelui preşedintelui Traian Băsescu, pentru ca Bercea Mondial să scape de închisoare.

Această decizie a fost contestată la Curtea de Apel Bucureşti, care va judeca pe data de 27 iunie dosarul.

Judecătorul care a dispus arestarea a arătat, în motivare, că înregistrările în care apar Mircea Băsescu şi Marian Căpăţână, puse la dispoziţie procurorilor de familia lui Bercea Mondial, sunt legale şi pot reprezenta mijloace de probă în dosar.

"Susţinerile apărării, în sensul inadvertenţelor de natură a releva lipsa de autenticitate şi caracterul posibil contrafăcut al înregistrărilor, nu se bazează pe elemente faptice ori concrete care să contureze o îndoială veridică asupra caracterului autentic sau complet al acestora. De altfel, pe parcursul cercetărilor în cauză se poate proceda la verificarea acestui caracter, în măsura în care se va aprecia ca fiind utilă, pertinentă şi concludentă o probă ştiinţifică care să aibă un asemenea obiectiv”, a precizat judecătorul de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bucureşti care a decis arestarea lui Mircea Băsescu şi a lui Marian Căpăţână.

Mircea Băsescu a fost reţinut şi, ulterior, arestat, după ce familia lui Bercea Mondial a făcut publice înregistrări făcute pe ascuns de fiul acestuia, care ar proba traficul de influenţă de care este acuzat Mircea Băsescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-25

In legatura cu acest articol...

Noi stenograme din dosarul în care este implicat Mircea Băsescu şi care ar surprinde momentul în care s-a încercat flagrantul

Parlamentul îi cere demisia lui Băsescu, SRI face lumină: Preşedintele nu a primit informări despre relaţia Bercea Mondial-Mircea Băsescu

Senatul îi cere demisia lui Băsescu. Reacţia preşedintelui: Îmi duc mandatul până în ultima zi! SRI nu m-a informat despre relaţia Mircea Băsescu - Anghel Sandu

Mircea Băsescu a recunoscut că a primit bani de la familia lui Bercea Mondial

Curtea de Apel judecă contestaţia lui Mircea Băsescu la decizia TB privind arestul preventiv

Codruţa Kovesi a sesizat CSM şi CNA referitor la cazul Bercea-Mircea Băsescu

Cazul reţinerii lui Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Băsescu, în presa străină

Marian Căpăţînă, presupusul intermediar al banilor, reţinut în dosarul de trafic de influenţă al lui Mircea Băsescu

Înregistrări care arată că Mircea Băsescu ar fi primit 250.000 euro ca să intervină pentru Bercea Mondial

UPDATE. Mircea Băsescu a fost arestat pentru 30 de zile




Parerea ta...

UN CONTRIBUABIL
11 Iul 2014

Cine stie decate ori or fi luat membrii familiei Basescu bani de la tigani!Dar mai ales cine nu vrea sa se stie.Daca afacerile tiganesti erau sub lupa serviciilor si daca au informat in acest sens,de ce nu sunt trasi la raspundere vinovatii?Dar de catre cine? Cine stie daca nu cumva se iau si acum bani de la tigani de catre membrii actualei puteri! Si atunci,de ce circul asta.Pentru praf in ochii nostri.Cat vom mai rabda?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray