2019-11-19 08:11

Procurorul şef al DIICOT: Avem 40 de dosare de terorism

 |  07:56
Procurorul şef al DIICOT: Avem 40 de dosare de terorism

Procurorul şef al DIICOT, Daniel Horodniceanu, a declarat, joi seara, că există 40 de dosare de terorism la care soluţiile nu s-au confirmat. Acesta a ţinut să precizeze că în cazul minorului din Craiova "este presupus şi acum că este radicalizat".

"Cel cu persoane de la Târgul Secuiesc şi cel din Craiova este presupus şi acum că este radicalizat. Aceste cazuri sunt în lucru, s-au făcut progrese şi cred că vor merge către instanţă" a declarat Daniel Horodniceanu.

În ceea ce priveşte decizia Curţii Constituţionale a României, acesta a spus că "DIICOT lucra până marţi cu SRI şi cu Direcţia de Operaţiuni Speciale de la Inspectoratul General al Poliţiei Române(IGPR), de marţi lucrăm doar cu Direcţia de Operaţiuni Speciale".

"E o sincopă, câteva zile vom lucra intârziat. Sperăm ca în 10 zile să intrăm intr-un flux normal. E important ca DIICOT să aibă variantele unui propriu serviciu tehnic, DNA are mai mulţi poliţişti dedicaţi acum serviciului tehnic. Este important, iar acestea sunt scrise în proiectul de lege pe care DIICOT l-a înaintat Ministerului Justiţiei. Sunt sigur că Ministerul Justiţiei a realizat urgenţa intrării în vigoare a acestui proiect de lege" a afirmat Daniel Horodniceanu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-03-18



Parerea ta...

CROCODILUL FLAMAND
18 Mar 2016

40de dosare???????????SI HAISSAM A FOST SCOS LA PLIMBARE DE SEFII DE ATUNCI....DAR TERORISMUL IN ROMANIA SE MANIFESTA PRIN JEFUIREA AVUTIEI NATIONALE...SI PLIMBAREA MILIARDELOR DE EURO LA DUBAI...SI PRIN ALTE PARADISURI FISCALE...PE 666ISARESCU666 CAND IL INTREBATI DE SANATATE...POATE STIE SI EL CEVA...ASA DE LA VREO BARFA...CINE O FI FALIMENTAT IN ROMANIA BANCILE IN ANUL2000 CU UN AN INAINTE DE 11SEPTEMBRIE...NU CUMVA CHIAR EL SI CU OAMENII LUI...ADICA EL STIE IN AVANS DE 11SEPTEMBRIE...STIE SA CARE BANII IN DUBAI PRIN INTERPUSI...PAI ASTA E GUVERNATOR BNR?...POATE VREI SA ZICI CEL MAI MARE TERORIST DIN ROMANIA...BINLADEN-ISARESCU
ADEVARUL
21 Mar 2016

Si 6000 dosare ascunse si in conservare
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray