2019-10-15 07:01

Ramificațiile „mafiei permiselor” din Bolintin

 |  16:09
Ramificațiile „mafiei permiselor” din Bolintin

Nu mai puțin de 5.000 de euro - atât este „șpaga” pentru a obține un permis de conducere la Bolintin -, chiar dacă ești analfabet! Sute de persoane din Bolintin au obținut, astfel, permisul auto, iar un fost polițist din localitate a condus mai bine de 10 ani, fără a deține permis de conducere.

Subiectul „mafiei permiselor” din Bolintin a revenit în prim-plan de curând, când s-a aflat că sute de persoane din zonă au obținut permise de conducere, deși nu știu să scrie și să citească. Unii dintre ei au provocat accidente rutiere, iar la Parchetul Tribunalului Giurgiu sunt deschise mai multe dosare penale, ce trenează, însă de mai bine de doi ani.

Din rețeaua care dădea permise analfabeților ar face parte polițiști din cadrul Serviciului Permise Giurgiu și doi instructor, care îi ajutau pe cei care dădeau șpagă să treacă examenul, iar „tariful” pentru obținerea permisului ar fi de 5.000 de euro, potrivit localnicilor.

După apariția acestor informații, șeful Poliției Județene vine cu alte amănunte, și mai suprinzătoare. Astfel, potrivit comisarului șef Cătălin Georgescu, un poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus zece ani fără permis!

În 2014, colegii săi s-au sesizat din oficiu, a început cercetarea prealabilă a Parchetului de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale, iar doi ani mai târziu, polițistul a plecat din sistem. „În urma unor apariţii în mass-media potrivit cărora un fost poliţist care a lucrat la Bolintin Vale a condus fără permis, pot să spun că acesta a condus aproximativ zece ani fără permis, iar în decembrie 2014 a fost prins de colegii lui, care s-au sesizat din oficiu. El a intrat în cercetare prealabilă, rechizitoriul a ajuns la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bolintin Vale iar doi ani mai târziu, în 2016, a plecat din sistem”, a declarat şeful IPJ Giurgiu. Acesta detaliază cazul, explicând că fostul politest lucrase în Bucureşti, până să ajungă la Bolintin, iar după ce s-a aflat că a condus fără permis 10 ani, a primit o condamnare de un an şi trei luni de închisoare cu suspendare, a parasit Poliția și acum – potrivit localnicilor – ar fi comerciant la Bolintin.

Între timp, şi-ar fi luat şi permis de conducere. Revenind la permisele luate „pe șpagă”, practica este, se pare, veche la Giurgiu, acolo unde, în urmă cu un şi jumătate, fostul şef al Serviciului Permise Auto (serviciu în subordinea Prefecturii Giurgiu) a intrat în atenţia DNA, iar procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie - Secţia de combatere a corupţiei au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a lui Mihail Predescu, „la data faptelor, ofiţer de poliţie cu grad profesional de comisar şef şi şef al Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatricularea Vehiculelor Giurgiu, pentru luare de mită în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de influenţă în formă continuată”. „În perioada 5 noiembrie 2015 - 14 decembrie 2015, inculpatul Predescu Mihail (...) a acceptat promisiuni de bani sau de alte foloase de la un instructor auto (martor în cauză), astfel încât să faciliteze promovarea probei practice a examenului auto pentru cinci persoane şi a intervenit sau a lăsat să se înţeleagă că va interveni în acest scop la poliţiştii examinatori din subordine”, precizau procurorii DNA, într-un comunicat emis la data cercetărilor, în 2017.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-04-17



Parerea ta...

ANONIM
20 Apr 2019

Peste tot in tara ,pe unde se dau permise de conducere politia cu instructorii sunt mana in mana si chiar daca nu ai gresit deloc nu vei primi permisul decat cu spaga Am vazut caldararite care coborau din masina de la volan si rugau oamenii sa i bage creditul in telefon ca ia nu stie carteAsta nu i coruptie ?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray