2020-01-23 12:32

Șeful Poliției din Câmpia Turzii, prins BEAT la volan. A refuzat să sufle în ALCOOLTEST

 |  15:16
Șeful Poliției din Câmpia Turzii, prins BEAT la volan. A refuzat să sufle în ALCOOLTEST

Şeful Poliţiei din Câmpia Turzii a fost depistat conducând în stare de ebrietate. Acesta a refuzat să sufle în aparatul alcooltest, însă în urma efectuării probelor de laborator, s-a dovedit că avea o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 mg/l.

"Rezultatele analizelor de laborator au indicat o îmbibaţie alcoolică sub 0,80 mg/l alcool pur în sânge, sub limita prevăzută de Codul penal ca fiind infracţiune. Prin urmare, faţă de poliţist vor fi dispuse măsuri de sancţionare contravenţională. De asemenea, verificările pe linie disciplinară continuă. Inspectoratul de Poliţie Judeţean Cluj a declarat, în nenumărate rânduri, toleranţă zero faţă de consumul de alcool la volan, iar de fiecare dată au fost luate măsuri dure în asemenea cazuri, prin urmare, şi în situaţia dată vor fi luate măsuri ferme, cu atât mai mult cu cât persoana în cauză are calitatea de poliţist, organ de aplicare a legii, care veghează respectarea acesteia", se arată într-o informare trimisă, vineri, de IPJ Cluj.

Șeful Poliției din Câmpia Turzii, prins BEAT la volan. A refuzat să sufle în ALCOOLTEST
zoom

Șeful Poliției din Câmpia Turzii, comisarul Dorel Fodorean, a refuzat să sufle în aparatul alcooltest, după ce a fost oprit de alţi agenţi în timp ce conducea un autoturism, surse judiciare precizând că ar fi vorba despre şeful Poliţiei Câmpiei Turzii.

Reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Cluj au anunţat că au declanşat o anchetă internă. "La data de 9 ianuarie, în jurul orei 22,00, poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier, Biroul Drumuri Naţionale şi Europene, au depistat un conducător auto de 50 de ani, din Câmpia Turzii, în privinţa căruia exista suspiciunea că s-ar afla sub influenţa alcoolului. Acesta a fost depistat conducând un autoturism pe strada Laminoriştilor (DN 15-E 60) din Câmpia Turzii. Bărbatului i s-a solicitat să se supună testării cu aparatul alcooltest, însă, din motive medicale, a refuzat. Prin urmare, acesta a fost condus la unitatea medicală unde i-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii existenţei/inexistenţei alcoolemiei în sânge", a informat, vineri, IPJ Cluj.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe, faptă prevăzută de Codul penal. "Întrucât persoana în cauză are calitatea de poliţist, în paralel se efectuează o anchetă internă, conducerea inspectoratului dispunând cercetarea disciplinarea a acestuia", au mai precizat reprezentanţii IPJ Cluj. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-10



Parerea ta...

CONSTANTIN
11 Ian 2020

Daca un om educat de sistem,are un asemenea comportament la ce sa te astepti de la un cetatean de rand.Cercetarea interna ,o sedinta de partid ,la care se v a stabili un banal avertisment ,ca masura educativa.Ce valoare ,concreta are???Gargara!!!Peste ceva timp ,seful repeta fapta!!Trecut in rezerva ,fara drept de pensie ,fara grade ar fi o pedeapsa meritata,A incalcat onoarea si demnitatea uniformei si a gradului!!!Atunci sa vedem ce are de spus!!
VLAICU
12 Ian 2020

merita sa-l dea afara,dar cu siguranta se v-a pensiona
VLAICU MANOLE
12 Ian 2020

AFARA,DIN POLITIE
POPESCU TRAIAN
12 Ian 2020

de cate ori,apare stirea,alcohoolemia scade,ce tara,de mizerie,cum se musamalizeaza lucrurile,RUSINE
BACIU SORIN
12 Ian 2020

daca intradevar,aveti PUTEREA,a venit vremea sa schimbat-i ceva
POPA MARIUS
12 Ian 2020

RUSNEEEEEEEEEEEEEEEEE!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray