2020-08-07 22:11

Termo, de la pierderi la profit

 |  19:42
Termo, de la pierderi la profit

Termoelectrica a avut în primele nouă luni din acest an afaceri de 100,2 milioane lei, de 3,2 ori mai mici comparativ cu aceeaşi perioadă din anul anterior, când a înregistrat o cifră de afaceri de 322,7 milioane lei şi un profit de 72.928 lei, precizează NewsIn. „Trendul descendent al cifrei de afaceri a fost determinat în special de procesul de restructurare prin care Termoelectrica a trecut în ultimii ani, proces prin care au fost extrase din companie o serie de active viabile, cum ar fi Electrocentrale Paroşeni, Electrocentrale Deva şi cea mai mare parte a Grupului Electrocentrale Bucureşti", susţin reprezentanţii companiei.  Potrivit datelor transmise de companie, în primele nouă luni, Termoelectrica a avut un profit de 72.928 lei, comparativ cu pierderea de 242.531.285 lei din perioada ianuarie-septembrie 2011. „Evoluţia pozitivă a rezultatului financiar începând cu trimestrul IV din 2011 se datorează operaţiunii de dare în plată a acţiunilor deţinute de Termoelectrica la Electrocentrale Paroşeni, Deva şi Bucureşti”, au explicat reprezentanţii companiei. Tranzacţia a vizat reducerea datoriilor companiei către bugetele statului. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639582-08-19



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz