2019-09-21 05:51

Tobă trebuie să rămână doctor, pentru că e ministru

 |  21:01
Tobă trebuie să rămână doctor, pentru că e ministru

Chestorul principal de Poliție Petre Tobă trebuie să rămână doctor, pentru că este ministru de Interne. Cam asta este, în linii mari, concluzia Comisiei de Etică a Universității Naţionala de Apărare „Carol I”. Membrii Comisiei constată că ministrul Tobă a plagiat în lucrarea sa de doctorat (se folosește termenul eufemistic de „similitudini”), însă argumentează că autorul beneficiază de „o bogată experienţă în domeniu”. Ca și când experiența îți dă mână liberă la copiat și te califică, automat, pentru titlul de doctor.

De fapt, Petre Tobă trebuie să rămână ministru de Interne, pentru a servi anumite interese. Iar ca să rămână ministru și să-i poată proteja pe subordonații care acum îl susțin, trebuie să rămână doctor. Dacă ar fi deposedat de titlul de doctor s-ar admite, implicit, că acesta a comis o infracțiune (fals în declarații). Situația s-ar complica foarte mult, chiar și pentru premierul Cioloș, care, în pofida evidențelor, nu i-a cerut lui Tobă demisia în mod public. Atât primul ministru, cât și noul ministru al Educației, Mircea Dumitru, au afirmat că Petre Tobă va trebui să demisioneze „dacă se va dovedi că Tobă a plagiat...”. Iar dovada ar fi verdictul Comisiei de Ştiinţe Militare a Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU). Punctul de vedere al Comisiei de Etică a UNAC este unul consultativ, dar Comisia de Științe Militare a CNATDCU va ține cont, categoric, de acesta. Surse din cadrul CNATDCU, citate de PressOne, afirmă că de selecţia noilor membri ai comisiei care va analiza cazul Tobă s-a ocupat Ştefan Prună, prorectorul Academiei de Poliţie „Al. I. Cuza” şi preşedinte al Comisiei de Ştiinţe Militare a CNATDCU. În calitate de comisar-şef de poliţie, Prună îi este subordonat ierarhic lui Tobă. În plus, Academia de Poliţie funcţionează în subordinea Ministerului de Interne...

Aranjamentul scenic pentru „spălarea” tezei de doctorat a ministrului Tobă

Termenul până la care Comisia de Științe Militare a CNATDCU trebuie să se pronunțe este 3 septembrie 2016.

„În luna iulie, şase din cei şapte membri ai aceste comisii, care se ocupă de analizarea tuturor tezelor de doctorat din domeniul Ştiinţe Militare, Siguranţă Naţională şi Ordine Publică, s-au abținut pe motiv de incompatibilitate sau conflict de interese. Cei şase, care proveneau de la Universitatea Naţională de Apărare "Carol I", de la Academia Naţională de Informaţii "Mihai Viteazul" şi de la Academia de Poliţie "Al. I. Cuza", au fost înlocuiţi de alte cadre didactice”, scrie PressOne.

Tobă trebuie să rămână doctor, pentru că e ministru
zoom

Într-un raport înaintat Ministerului Educaţiei, membrii Comisiei de Etică a UNAC afirmă că o parte din dovezile de plagiat făcute publice nu se susţin, iar în alte câteva situaţii este vorba despre „similitudini”, nu despre plagiat, scrie PressOne.

Iar Mediafax publică și „Punctul de vedere” care însoțește raportul, document semnat de comandantul (rectorul) UNAC, Prof. univ. Dr. Gheorghe Colopăreanu. În acest punct de vedere se precizează  că „acest demers ştiinţific (teza de doctorat a lui Petre Tobă - n.r.) este încă de actualitate, iar cercetarea ştiinţifică desfăşurată în calitate de doctorand a domnului Petre Tobă a fost utilă”, și că „Nu trebuie omis nici faptul că domnul Petre Tobă beneficiază de o bogată experienţă în domeniu şi a participat în mod direct la implementarea acestor proiecte finanţate din fonduri europene”.

Consiliul Naţional de Etică (CNE), care urma să decidă dacă teza lui Petre Tobă a fost sau nu plagiată, a fost revocat de ministrul Educaţiei, Adrian Curaj, la începutul lunii decembrie 2015.

Conform PressOne, care citează surse din mediul academic, Comisia de Etică a UNAC s-a întrunit la data de 2 iunie 2016. Raportul de analiză a acuzaţiilor de plagiat aduse ministrului de Interne a fost finalizat câteva zile mai târziu. Documentul a fost trimis Ministerului Educaţiei la data de 9 iunie.

Comisia de Etică a UNAC nu s-a întrunit din proprie inițiativă pentru a elabora un punct de vedere referitor la teza lui Petre Tobă, ci la solicitarea Ministerului Educaţiei, în urma reclamației depuse la CNADTCU de profesorul Cristian Dogaru după apariția în presă a anchetei despre plagiatul din teza ministrului de Interne.

PressOne mai scrie că într-un raport de autoevaluare al Şcolii Doctorale a UNAC, aprobat în şedinţa Senatului UNAC din data de 27 iulie 2016, se precizează că „până la momentul autoevaluării nu s-au înregistrat aspecte de conduită care să facă obiectul unor încălcări ale eticii ştiinţifice, profesionale şi universitare”. „Acest fapt arată că dovezile de plagiat din tezele lui Petre Tobă, Florentin Pandele, primarul oraşului Voluntari, sau Adrian Duicu, fost preşedinte al Consiliului Judeţean Mehedinţi, nu au fost considerate abateri de la normele etice sau legale”, conchide PressOne.

Tobă riscă acuzația de fals în acte publice

Sub semnătura Emiliei Șercan, PressOne a publicat, în luna noiembrie 2015, o amplă analiză a tezei de doctorat a ministrului de Interne, Petre Tobă, în care se arată că „peste 250 din totalul de 390 de pagini ale lucrării cu care el a obținut titlul de doctor în științe militare și informații sunt copiate ad litteram din lucrări de specialitate sau din referate postate pe internet, fără utilizarea ghilimelelor și fără a respecta normele naționale și internaționale de citare în opere științifice”.

„Teza de doctorat a ministrului Petre Tobă reprezintă un caz cu atât mai special, care ar fi trebuit să prezinte un interes major pentru Comisia de Etică a UNAp, cu cât o parte din conţinutul acesteia este identic cu pagini din alte două teze de doctorat susţinute anterior tot la Universitatea Naţională de Apărare.

Prima teză în care apar pagini identice, care nu sunt citate sau indicate potrivit normelor academice, este cea a lui Ionel Tucmuruz, susţinută pe 28 ianuarie 2011. Şi în teza lui Tucmuruz apar indicii clare de plagiat, însă aceasta nu a fost verificată nici până în acest moment de Comisia de Etică a UNAp.

Cea de-a doua teză de doctorat din care copiază Petre Tobă a fost susţinută la UNAp în 2009. Este vorba despre «Managementul informațiilor structurilor specializate de cooperare polițienească internațională în domeniul combaterii criminalității organizate». Teza aparține comisarului de poliție Teodor Sorin Ilie, în coordonarea profesorului universitar dr. Ion Stoian.

Din această lucrare, ministrul de Interne plagiază 30 de pagini, conținutul tezei sale între paginile 294 și 326 fiind identic cu porţiunea 93-124 din teza lui Teodor Sorin Ilie.

Deşi Comisia de Etică a UNAp evită să folosească cuvântul «plagiat» şi preferă «similitudini», această formă eufemistică dispare în faţa celor 73 de pagini consecutive copiate cuvânt cu cuvânt de Petre Tobă în teza lui.

Sursa inspirației este un volum semnat de lectorul universitar dr. subcomisar de poliție Cristian Eduard Ștefan și de lectorul universitar dr. Ligia Teodora Pintilie, ambii de la Academia de Poliție.

De la pagina 176 până la pagina 249, Petre Tobă copiază ad litteram, fără utilizarea ghilimelelor, din cartea «Cooperarea internațională judiciară și polițienească», scrisă de cei doi lectori şi apărută la Editura Sitech din Craiova în 2007”, scrie Emilia Șercan. Articolul din PressOne este însoțit de imagini concludente: pagini întregi cu sublinierea pasajelor copiate de ministrul Tobă, fără a cita, din lucrările originale.

Dacă acuzația de plagiat se dovedește întemeiată, Petre Tobă nu riscă doar pierderea titlului de doctor și a fotoliului de ministru, dar și o acuzație de fals în acte publice. Atât Tobă, cât și conducătorul său de doctorat, chestorul general de poliţie (r) Anghel Andreescu, şi-au asumat originalitatea tezei printr-o declaraţie pe propria răspundere, depusă la dosarul de doctorat. Declarația e o cerință potrivit Legii Educaţiei Naţionale nr. 1/2011, completată de Codul studiilor universitare de doctorat.

„Petre Tobă şi-a susţinut teza de doctorat cu titlul «Poliția Română – forță de stabilitate și securitate. Optimizarea managementului cooperării internaționale în vederea combaterii amenințărilor neconvenționale» la data de 15 februarie 2011. Lucrarea are, în total, 445 de pagini, dintre care 390 formează corpul propriu-zis al lucrării, iar celelalte 55 reprezintă bibliografia și anexele.

Paginile copiate provin din surse multiple: cărți de specialitate, cursuri universitare, referate disponibile pe diverse site-uri. Din acest motiv, teza nu are vreo unitate conceptuală, iar lectura ei dă senzația că singurul scop al autorului a fost de a umple cât mai multe pagini”, conchide PressOne.

Sursele PressOne afirmă că miza unui verdict de neplagiat în cazul lui Petre Tobă este una de natură politică, interesul fiind menţinerea lui Petre Tobă în guvern astfel încât acesta să se poată ocupa de organizarea alegerilor parlamentare din toamna acestui an. Aceleaşi surse consideră că ministrul de Interne este susţinut atât de anumite grupări politice, cât şi de grupări din anumite servicii secrete.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-08-22

Mai multe imagini:
Tobă trebuie să rămână doctor, pentru că e ministru
zoom




Parerea ta...

HAZNAUA URBEI
22 Aug 2016

SE PISA PE CONSTINTA SI ONOAREA LUI DE MILITAR , AL TARI
CROCODILUL FLAMAND
22 Aug 2016

PROBLEMA IN ROMANIA NU AR FI POLITIA>>>>>>>>CI JUSTITIA............DEGEABA POLITIA PRINDE HOTII DACA JUSTITIA SE FACE CA PLOUA...........IZMENARUL E SCOS PE TUSA....CE DRACU MAI AVETI SI CU TOBA...CHIAR NU PRICEP...SAU VA PLATITI POLITE ACUM
LACOSTE....
22 Aug 2016

Dreptate AI în privința prinderii infractorilor de către Poliție și tergiversarea dosarelor de către Justiție, dar se întâmplă și VICE-VERSA.... DE CE JUDECI în cazul de față LA DOUĂ CAPETE?! Tobă dac-a plagiat, să tragă ponoasele, nu? DREPTATE PÂNĂ LA CAPĂT, SAU NUMAI PÂN' LA MARGINE DE DRUM?!
CROCODILUL FLAMAND
23 Aug 2016

CA FAPT DIVERS....IZMENARUL CU DOCTORATELE LUI FALSIFICATE O SA FACA O GRAMADA DE VICTIME COLATERALE...............PENTRU CA ASTIA SUNT CA OILE....DACA AU VAZUT CA SE IAU USOR DOCTORATE S-AU BAGAT TOTI LA OALA CU SARMALE....DAR IZMENARUL E VINOVATUL PRINCIPAL...FABRICANTUL DE DOCTORI COPY-PASTE
ANONIM
23 Aug 2016

ESTE UN OM CARE ASCUNDE INFRACTIUNILE SI OAMENI LUI . ADICA SA NU SE STIE NIMIC AFARA DIN SISTEM . DACA II TRIMITI UN MEMORIU , IL DA LA CEI CARE IA-I RECLAMAT . AM SEMNATURA LUI SI ACUNDEREA FAPTELOR . COLABOREAZA CU MAFIOTI DIN SISTEM . ASA SA II DEA DUMNEZEU LA FAMILIA LUI .
UN PROFESOR
23 Aug 2016

Plagiatul ar trebui sanctionat indiferent de nivelul la care s-a facut si indiferent de functie. Tot hotie este! Daca ar avea onoare de militar adevarat si-ar da demisia, dar asa se vede ca gradele le-a obtinut pentru cat a cotizat fata de superiori. Nu face cinste carierei de militar si ne mai miram ca militarii au ajuns si traficanti de droguri. Ce era odata armata romana si ce a ajuns sa fie ! Cu asemenea militari nu mai aveam noi eroi in Razboiul de Independenta si in cele doua Razboaie Mondiale! Primul ministru ar trebui sa fie primul care sa ii ceara demisia.
ANONIM
23 Aug 2016

LA CE ITI FOLOSESTE TIE FRATE ACEST PLAGIAT OBTINUT DE LA OLOGUL SI DE LA UN KKAT DE PRUNA???
HAZNAUA URBEI
23 Aug 2016

Ce mutra de maimuta
MARINELU
23 Aug 2016

CROCODILE, M.A.I. CONVINS. ESTI O.... DE SECURIST.
ANONIM
24 Aug 2016

Considerati ca "unitatea conceptuala" a tezei domnului Petre Toba, reda intr-un mod mai redus starea de coeziune din sistemul mai larg al ministerelor de interne si nivelul "optimizarii managementului cooperarii interenationale " din acesta "zona a integrarii europene" din interiorul statelor membre ale Uniunii Europene ?
ANONIM
24 Aug 2016

Ca sa facem o comparatie, cu referire la cele descrise de articol, considerati ca s-ar putea spune ca teza dumnealui ar fi ca un fel de rezultat dupa folosirea unui "cititor de bare" pentru citirea documentelor care au si un asemenea sistem de codificare a informatiilor?
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray