2019-11-15 02:43

Un incendiu de proporții a mistuit 70 de hectare de porumb în județul Arad

 |  11:35
Un incendiu de proporții a mistuit 70 de hectare de porumb în județul Arad

Florentin Dincă

Aproximativ 70 de hectare de porumb au fost mistuite vineri seară de un incediu puternic în județul Arad. Pentru lichidarea focului au intervenit mai multe echipaje de pompieri, dar şi mai mulți săteni din comuna Șeitin.

Incendiul a izbucnit vineri spre seară într-un lan de porumb de 150 de hectare din comuna arădeană Şeitin. La sosirea pompierilor focarele se manifestau pe 60 de hectare. Din cauza vântului puternic, focul a mai cuprins zece hectare până când țăranii au reuşit să facă brazde pentru limitarea extinderii incendiului. Pentru că nu făceau față, pompierii au solicitat sprijinul echipajelor din mai multe comune şi oraşe apropiate, dar şi ajutorul unor asociaţii agricole, care au trimis tractoare şi cisterne pentru a ajuta la stingerea flăcărilor.

”Intervenţia a fost deosebit de dificilă din cauza vântului puternic care a propagat incendiul şi din cauza lipsei surselor de apă din câmp”, a declarat sâmbătă pentru Mediafax purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, Goerge Pleşca.

Autospecialele de stingere au fost alimentate din localitatea Şeitin, de la o distanţă de zece kilometri, astfel că pentru stingerea definitivă  a flăcărilor a fost nevoie de aproximativ cinci ore. În total, conform pompierilor, au fost mistuite de flăcări 70 de hectare de porumb nerecoltat. Poliţiştii veniți și ei la fața locului au deschis o anchetă pentru stabilirea cauzelor izbucnirii incendiului.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray