Potrivit surselor citate, Sterian, audiat anterior ca martor în Dosarul Apa Nova, are acum calitatea de suspect în acest dosar şi a fost citat să se prezinte pentru a fi audiat în această calitate la DNA Ploieşti. Sterian s-ar fi aflat în avion cu Alina Bica, Elena Udrea şi Ana Maria Topoliceanu în momentul în care acestea au călătorit la Paris, iar în contextul în care el se ocupa cu filaje ilegale a apărut şi suspiciunea procurorilor că ar putea fi persoana care a realizat fotografiile cu cele trei.
Miercuri, la DNA Ploieşti au mai fost citate Lavinia Săniuţă, directorul general al Apa Nova Bucureşti, şi Giovana Soare, director adjunct al companiei, pentru a fi audiate în calitate de suspecţi în dosar. Ulterior, după audieri, cele două au fost plasate sub control judiciar.
Ramificaţiile dosarului
În 6 octombrie 2015, omul de afaceri Teodor Sterian, administrator al SC Sis Strategy, şi şeful Serviciului de pază din cadrul Apa Nova Bucureşti, Andrei Hostiuc, au fost audiaţi la sediul DNA Ploieşti, în dosarul de corupţie în care procurorii cercetează fapte de trafic de influenţă şi cumpărare de influenţă în favoarea companiei Apa Nova Bucureşti. Sterian, despre care anchetatorii spun că este finul lui Ovidiu Semenescu, pus sub acuzare în acest dosar, controlează firma Sis Strategy cu care Apa Nova are un contract şi prin intermediul căreia conducerea Apa Nova ar fi monitorizat activitatea angajaţilor pentru a se asigura că aceştia nu fac publice date privind activităţile ilegale ale companiei, susţin anchetatorii.
În acest dosar au calitatea de suspect mai multe persoane, între care cetăţenii francezi Bruno Roche, fost director al Apa Nova, pus sub control judiciar, şi Laurent Lalague, de asemenea fost director în cadrul Apa Nova. De asemenea, omul de afaceri Alexandru Zamfir, care conduce firma Funvertising şi care fusese reţinut de DNA pentru complicitate la evaziune fiscală şi complicitate la spălare de bani în Dosarul Apa Nova, fiind acuzat că, prin firma sa, emitea facturi false în favoarea Apa Nova, a fost pus sub control judiciar de către procurori.
Pe lângă cei doi francezi suspectaţi de cumpărare de influenţă, în acelaşi dosar sunt cercetaţi pentru cumpărare şi trafic de influenţă Costin Berevoianu, fostul consilier personal al primarului suspendat al Capitalei Sorin Oprescu, fostul trezorier al PNL Vlad Moisescu şi omul de afaceri Ovidiu Semenescu. Pe numele celor trei, DNA a cerut instanţei emiterea unor mandate de arestare preventivă, însă Curtea de Apel Ploieşti a respins definitiv propunerea procurorilor, fiind cercetaţi sub control judiciar.