2019-11-18 16:27

1.500 de euro - bugetul mediu de vacanţă pentru familiile cu doi copii. În această categorie de preţ, Grecia şi Turcia sunt ţările preferate de români

 |  18:29
1.500 de euro - bugetul mediu de vacanţă pentru familiile cu doi copii. În această categorie de preţ, Grecia şi Turcia sunt ţările preferate de români

Bugetul mediu alocat în acest an de familiile cu doi copii pentru un concediu de șapte zile în Turcia sau Grecia se ridică la circa 1.500 de euro, conform unei analize a companiei Paravion, o agenție de turism online.

Antalya, Belek, Lara, Creta și Rhodos sunt destinațiile externe preferate de turiștii români pentru că vin cu facilități adaptate tuturor vârstelor. Astfel, familiile cu copii mici au acces la creșă, la spațiile verzi și la locurile de joacă special amenajate.

În ceea ce privește familiile cu copii de peste 3 ani, există, mai ales în stațiunile din Turcia, piscine special amenajate, parcuri acvatice, mini cluburi, camere cu jucării, programe de animație pentru copii, locuri de joacă adaptate tuturor vârstelor, terenuri pentru mini fotbal sau mini golf, dar și discoteci sau cinematografe cu proiecții de filme pentru copii.

"Românii care rezervă sejururi în vara acestui an aleg, cu precădere, Turcia și Grecia, destinații externe renumite pentru familiile cu copii, pentru că asigură facilități adaptate tuturor gusturilor și vârstelor. Părinților care vor să aibă parte de mai multă odihnă în concediu și activități multiple pentru copii, le recomandăm Turcia, o țară cu complexuri turistice mari, unde, cu siguranță, cei mici nu se vor plictisi. Celor care doresc să viziteze împrejurimile, le recomandăm insulele grecești, cu peisaje încântătoare”, a spus Remus Vișan, managing director Paravion, citat în comunicatul companiei.

Potrivit acestuia, bugetul mediu alocat în acest an pentru familiile cu doi copii se ridică la aproximativ 1.500 de euro, pentru un sejur de 7 nopți, sumă similară cu cea de anul trecut. Familiile cu copii mai mici de 3 ani beneficiază, de regulă, de gratuitate pentru cei mici atât pentru transportul cu avionul, cât și la cazare. În schimb, serviciile de creșă și supravegherea asigurată de bone se plătesc separat.

Antalya, cea mai convenabilă destinaţie

Cei care vor să ajungă într-o destinație externă, dar nu au un buget ridicat, pot alege Antalya unde sunt disponibile pachete de la 800 euro pentru familiile cu doi copii, prețul incluzând biletele de avion, transportul aeroport-hotel-aeroport și cazarea pentru 7 nopți, în regim all inclusive.

Una dintre stațiunile mai puțin "prietenoase" cu cei mici este Lefkada, care, deși este vizitată intens de turiștii români, nu este neapărat o destinație ideală, întrucât, pe partea vestică a stațiunii trebuie coborâte numeroase scări pentru a ajunge la plajele cu nisip și pietriș, iar hotelurile nu sunt situate aproape de plajă. O insulă recomandată cuplurilor și familiilor care călătoresc fără copii este Santorini, unde, de asemenea, accesul este dificil pe plajă.

Maldive si Thailanda, în topul locurilor exotice

Românii, care aleg destinaţii de vacanţă îndepărate, preferă să îşi petreacă vacanţa în locuri exotice, pe primele cinci locuri în preferinţele turiştilor aflându-se Maldive, Thailanda, Republica Dominicană, Bali şi Cuba, potrivit unui studiu realizat de agenţia de turism Eturia.

Aceştia plătesc între 1.400 euro şi 2.500 euro de persoană pentru un sejur şi preferă să călătorească alături de familie.

Potrivit aceluiaşi studiu, pentru o perioadă de 7-10 nopţi în Maldive, Thailanda sau Republica Dominicană, românii plătesc aproximativ 1400-1700 euro/persoană.

Ca destinaţie de circuit, românii care achiziţionează vacanţe în destinaţii îndepărtate apreciază tot mai mult Statele Unite ale Americii, circuite ce pot ajunge până la 3000 euro/persoană, cu vizitarea Coastei de Vest timp de 2 săptămâni.

Aproximativ 65% dintre solicitările primite de Eturia vin din partea familiilor, în timp ce 10% dintre clienţi aleg să meargă singuri în concediu, numărul lor fiind în creştere faţă de anii precedenţi.

Dacă în urmă cu 2 ani, media de vârstă a persoanelor care alegeau să călătorească în destinaţii exotice era cuprinsă între 35 şi 50 de ani, în prezent media de vârstă este între 25 şi 65 de ani, dintre aceştia tot mai mulţi tineri între 25-35 de ani au început să solicite călătorii în destinaţii exotice.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-04-17



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray