2019-11-21 14:47

A început PRODUCŢIA de serie a primului TRACTOR 100% românesc. Prezentare generală

 |  15:55
A început PRODUCŢIA de serie a primului TRACTOR 100% românesc. Prezentare generală

A început producţia de serie a primului tractor 100% românesc. El a fost conceput şi construit de inginerii societăţii IRUM Reghin şi a fost lansat în toamna anului trecut la INDAGRA, la 15 ani de la dispariţia producţiei de tractoare din România.

"Pentru acest tractor agricol este un interes foarte mare, acum am reuşit să trecem al producţia de serie. L-am promovat deja şi în Ungaria, luna viitoare vom livra primele bucăţi şi în Ungaria şi să sperăm că succesul va continua", a declarat directorul general al IRUM Reghin, Mircea Oltean.

Tractorul agricol românesc a fost conceput în primul centru de cercetare-dezvoltare pentru utilaje agricole şi forestiere din România, iFOR, inaugurat în septembrie 2015 la IRUM, în urma unei investiţii de aproape 12 milioane de lei.

Prezentare generală

“Produsul nostru este unul competitiv, care a fost gândit pentru toți fermierii, cu precădere pentru cei mici și mijlocii, iar piața de desfacere se dorește a fi atât în România, cât și în alte țări din Europa. Performanțele sale fac față cerințelor din piața mondială, având un raport calitate-preț competitiv.

TAGRO este un tractor compact, ușor manevrabil, cu transmisie mecanică, confortabil și ușor de întreținut.

Motorul de pe TAGRO este o unitate FPT (Fiat Power Train) model F5 de 95 CP, diesel, cu 4 cilindrii in linie, sistem de injectie common rail, cu turbocompresor si intercooler, iar norma de poluare este stagiu IV final. Utilajul se încadrează în clasa de putere 80-110 CP și dispune de o transmisie mecanica cu 12 viteze si inversor, cu posibilitate de cuplare 4 x4, directie hidrostatica și sistem de frânare cu discuri multiple.

Instalatia hidraulica de forta a utilajului este alimentata de o pompa hidraulica cu un debit maxim de 60l/min. Circuitul hidraulic pune la dispozitia operatorului un numar de 3 sectiuni hidraulice comandate mecanic prin intermediul levierelor de pe consola dreapta din cabina. Aceste sectiuni hidraulice sunt configurabile, astfel incat sa satisfaca cerintele tuturor accesoriilor ce pot fi atasate tractorului. Mecanismul de ridicare spate este un sistem in 3 puncte de categoria II cu comanda manuala din cabina si din exterior, control pe pozitie si forta, respectiv autolift.

Conceput în primul rând pentru a asigura operatorului condiții optime de siguranță și confort, cabina utilajului corespunde normelor ROPS si FOPS, categoria 2 de protectie, asigurand o vizibilitate sporita, este dotata cu aer conditionat automat si ventilatie cu sistem de filtrare a aerului, geam spate cu degivrare si scaun operator pneumatic cu incalzire. De asemenea, utilajul dispune de proiectoare de lucru față/spate pentru condiții optime de lucru și pe timp de noapte.

In ceea ce priveste designul acestui tractor, s-a urmarit crearea unei identitati vizuale unice si proprii, care sa fie cel putin la nivelul oricarui mare producator mondial si sa reprezinte fundatia viitoarelor dezvoltari IRUM in gama agricola. Astfel am ținut cont de aspecte legate de confort, dimensiuni dorindu-ne sa pastram acelasi logo,aceeasi linie traditionala a tractoarelor noastre”, se arată într-un comunicat al IRUM.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-09-10



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray