2019-12-06 02:20

Avem de 15 ori mai puţine produse tradiţionale

 |  17:50
Avem de 15 ori mai puţine produse tradiţionale

Numărul produselor alimentare tradiţionale a scăzut la 298, de la aproximativ 4.500 anul trecut, după modificarea şi înăsprirea regulilor de atestare, fiind introdusă obligaţia ca aceste produse să nu se obţină industrial, spune ministrul Agriculturii, Daniel Constantin.

„Românii caută din ce în ce mai mult produse de calitate, care să le certifice până la urmă faptul că mănâncă sănătos, iar asta îi ajută pe producători nu doar să producă din punct de vedere cantitativ, dar mai ales calitativ”, a spus ministrul.

El a afirmat că există 298 de produse alimentare care au fost atestate ca fiind tradiţionale.

„E o diferenţă foarte mare. Anul trecut aveam 4.500 de produse atestate ca fiind tradiţionale, iar anul acesta avem 298, după ce am schimbat regulile. De ce mai puţine? Pentru că am pus anumite condiţii care au limitat. Până acum, din păcate, erau produse care se numeau ca fiind tradiţionale, obţinute după o reţetă tradiţională, dar ele se obţineau industrial”, a mai spus Constantin, citat de Mediafax.

Acesta a adăugat că schimbarea legislaţiei îi obligă pe producători să nu mai înşele consumatorii. Potrivit lui Constantin, produsele tradiţionale se caută în special pe piaţa internă, cu excepţia mierii, care este cerută şi la export.

Regulile sunt clare, reţeta trebuie să aibă măcar 30 de ani şi să nu conţină chimicale. Doar 275 de producători din cei peste 4.400 au reuşit să demonstreze că alimentele pe care le vând drept tradiţionale sunt preparate ca pe vremuri, adică nu în cantităţi şi cu ingrediente industriale. Trierea era necesară, pentru că România ajunsese să aibă de 34 de ori mai multe alimente tradiţionale decât Franţa şi Italia, recunoscute pentru gastronomia specifică. După intrarea în vigoare a noilor reglementări, în 19 judeţe nu mai găsim nici măcar un singur produs tradiţional atestat oficial. Unii comercianţi pun etichete de produs tradiţional pe alimente obişnuite, sau chiar pe unele fabricate din ingrediente de import. De la începutul anului au fost respinse 137 de dosare pentru reatestarea produselor tradiţionale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-12-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray