2019-11-22 23:29

CE propune dublarea contingentelor de export, fără taxe vamale, pentru mere, prune şi struguri din Republica Moldova

 |  07:52
CE propune dublarea contingentelor de export, fără taxe vamale, pentru mere, prune şi struguri din Republica Moldova

Comisarul pentru Agricultură, Dacian Cioloş, a declarat luni, că CE propune dublarea contingentelor de export fără taxe vamale pe piaţa europeană pentru mere, prune şi struguri de masa din Republica Moldova.

Anunţul CE vine imediat după ce Rusia a decis să înceteze importul de fructe şi legume din Republica Moldova.

Dacian Cioloş a precizat că, „în cadrul Preferinţelor Comerciale Autonome, Republicii Moldova îi vor fi acordate contingente de export suplimentare, fără taxe vamale, pentru mere, prune şi struguri de masă, de două ori mai mari decât cotele negociate în cadrul Acordului de Liber Schimb Cuprinzător şi Aprofundat (DCFTA)”.

"Aceste măsuri concrete şi foarte rapide luate de Comisia Europeană - cu implicarea directă a comisarilor europeni pentru Comerţ, Karel de Gucht şi pentru Extindere şi Politica de Vecinătate, Stefan Füle - sunt dovada solidarităţii noastre cu producătorii moldoveni afectaţi de deciziile de limitare a comerţului pe una dintre pieţele lor tradiţionale. Sper că aceste măsuri vor da producătorilor moldoveni sprijinul de care au nevoie în această perioadă dificilă pentru a creşte exporturile către UE, dar şi pentru a-şi diversifica pieţele de export", a susţinut comsarul european pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală.

Rusia a interzis, începând din 21 iulie, importurile de conserve de fructe şi legume din Republica Moldova, după ce a decis să impună un embargo asupra fructelor moldoveneşti, din cauza unei "insecte periculoase".

Republica Moldova a semnat, în data de 27 iunie, Acordul de Asociere cu UE şi Acordul de Liber Schimb. Acestea au fost criticate de Rusia, care a avertizat că va lua "măsuri de protecţie" dacă se va dovedi că acordurile afectează economia rusă. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-29



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray