2019-09-23 05:51

CE spune FMI: Probleme la preţul gazelor și la „Prima Mașină”

 |  21:01
CE spune FMI: Probleme la preţul gazelor și la „Prima Mașină”

Alina Oprea

Rezultatul negocierilor cu Fondul Monetar Internațional (FMI) şi Comisia Europeană (CE) va fi cunoscut abia luni, după ce delegaţia comună se va întâlni cu premierul Victor Ponta, întrucât după negocierile de sâmbătă nu s-a ajuns la un acord privind mai multe subiecte, cele mai importante vizând preţului gazelor pentru populaţie şi Complexul Hunedoara. Mai mult, se pare că delegația FMI ar fi cerut autorităților române să renunțe la Programul „Prima Mașină”, dar acestea au refuzat. De asemenea, ministrul Energiei, Andrei Gerea, a afirmat că autoritățile sunt „într-o zonă pozitivă a discuțiilor cu reprezentanții Fondului Monetar Internațional”, dar că nu poate da alte detalii.

Teoretic, în domeniul energetic trebuiau discutate trei subiecte importante, printre care și calendarul liberalizării pieței gazelor.

„În primul rând, experţii Comisiei Europene insistă pentru o soluţie privind liberalizarea preţului la gaze, unde partea română nu a avut aproabare de a îngheţa procesul. Discuţiile au fost aprinse şi pe problema Complexului Energetic Hunedoara, pentru care experţii internaţionali cer lichidarea companiei. Decizia pe cele două subiecte a fost amânata şi urmează să fie negociată, cel mai probabil, luni de delegaţia comună FMI şi CE direct cu premierul Victor Ponta”, spun surse oficiale, citate de Mediafax.

Potrivit calendarului convenit cu partenerii internaţionali, România trebuia să majoreze preţul final al gazelor destinate populaţiei cu 2% de la 1 octombrie şi 2% de la 1 ianuarie 2015, prin creşterea tarifului reglementat pentru gazele din producţia internă de la 48,5 lei/MWh la 49,8/MWh în toamna anului trecut şi la 50,6 lei/MWh de la începutul acestui an. Calendarul mai prevedea majorarea preţului la gazele pentru populaţie cu 2% de la 1 aprilie şi cu încă 3% de la 1 iulie 2015.

Aproximativ 60% dintre consumatorii de gaze sunt deja în piaţa liberă, în timp ce 24% sunt consumatori casnici. Restul de 16% sunt consumatori non-casnici care cumpără gaze la preţ reglementat.

Experţii FMI şi CE insistă şi pentru o soluţie de lichidare a Complexului Energetic Hunedoara, companie pentru care există deja o cerere în instanţă pentru declanşarea insolvenţei. De altfel, Gerea declara încă de la finele anului trecut, imediat după preluarea portofoliului la Energie, că Complexul Energetic Hunedoara (CEH) este aproape de insolvenţă şi trebuie eficientizat.

Complexul Energetic Hunedoara are aproape 6.500 de salariaţi, care activează în cadrul a patru mine din Valea Jiului (Lonea, Livezeni, Lupeni, Vulcan) şi a două termocentrale care au acoperit în 2013 circa 7% consumul de energie la nivel naţional. Compania a fost înfiinţată în 2012 prin fuziunea termocentralelor de stat Deva şi Paroşeni şi produce electricitate prin arderea huilei din minele din Valea Jiului, care au aparţinut Companiei Naţionale a Huilei.

Negocierile dintre autorităţi şi delegaţia FMI-CE au făcut referire și la CFR Marfă, companie pentru care s-a convenit reluarea privatizării.

Fără „Prima Mașină

Delegația Fondului Monetar Internațional (FMI) ar fi cerut totodată autorităților române să renunțe la Programul „Prima Mașină”.

„Experții Fondului Monetar Internațional (FMI) ne-au cerut să renunțăm la Programul «Prima Mașină». Nici cu plafonul de 350 de milioane de lei nu au fost de acord, dar acesta va fi introdus în ședința de Guvern de săptămâna viitoare. Totodată, se va prelungi și perioada în care se pot înscrie băncile în program”, au afirmat surse apropiate negocierilor, citate de Agerpres.

Flexibilitate mai mare în fondurile europene

La rândul său, ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a declarat că a cerut delegației FMI o mai mare flexibilitate în 2015.

„Noi (reprezentanții Ministerului Fondurilor Europene, n.r.) am cerut delegației FMI să avem o mai mare flexibilitate în 2015, pentru că vor avea loc foarte multe plăți de la bugetul de stat și este nevoie de o astfel de flexibilitate. (...) Au fost discuții pe acele proiecte retrospective, pentru care s-a cheltuit deja din bugetul de stat și pentru care România va cere Comisiei Europene rambursarea acelor sume, dacă toate condițiile au fost respectate”, a spus Teodorovici, la finalul întrevederii de vineri cu experții Fondului.

Delegaţia FMI-CE se află la Bucureşti pentru consultări şi a treia evaluare a acordului stand-by cu România, care ar urma să se încheie în luna septembrie a acestui an. Misiunea FMI, condusă de Andrea Schaechter, se află în România în perioada 27 ianuarie - 10 februarie. Primele două evaluări ale actualului acord au fost realizate în prima parte a anului trecut.

România are în derulare un acord stand-by de 2 miliarde de euro cu FMI, care expiră în luna septembrie şi pe care autorităţile l-au tratat ca având caracter preventiv, fără să acceseze fonduri până în prezent. Scopul înţelegerii este de a proteja economia românească de eventuale şocuri pe pieţele financiare şi de a ajuta la reducerea costurilor de finanţare. Acordul, care este însoţit de un împrumut în valoare tot de 2 miliarde de euro cu Uniunea Europeană, a fost semnat în septembrie 2013, fiind al treilea program de creditare pe care România l-a negociat cu partenerii internaţionali din 2009.

Ultima misiune FMI la Bucureşti de evaluare a acordului a fost în luna iunie a anului trecut, când Guvernul şi Fondul nu au ajuns la un acord pentru reducerea CAS cu cinci puncte procentuale, iar FMI a plecat fără o scrisoare de intenţie.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-08



Parerea ta...

MARIA
09 Feb 2015

Au venit stapanii in colonia Romania sa dea dispozitii celor care se dau "cocosi"la conducerea tarii iar celor de la FMI le spun:"sarumana parinte";n-au coloana verticala,nu sunt patrioti adevarati;bun,rau,Ceausescu nu statea de vorba cu ei in asemenea conditii,nu-si permiteau sa trateze TARA cum fac ASTIA din ziua de azi...vipere alunecoase...
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray