2019-10-19 15:17

Chevron, foarte aproape de explorarea gazelor de şist în România

 |  21:01
Chevron, foarte aproape de explorarea gazelor de şist în România

Controversa iscată în jurul explorării gazelor de şist în România este departe de a se fi încheiat. Gigantul petrolier american Chevron intenționează să înceapă în două-trei săptămâni lucrările pentru explorarea gazelor de șist în România, după cum a declarat pentru AFP unul dintre directorii companiei, aflat în vizită în zona în care ar urma să fie executate lucrările și, unde, câteva sute de persoane se opun acestui proiect. Grupul american și-a întrerupt de mai multe ori activitățile pentru explorarea gazelor de șist la Pungești, din cauza protestelor locuitorilor din acest sat din nord-estul României și a opoziției activiștilor ecologiști.

“Ne așteptăm ca explorările la Pungești să înceapă în două-trei săptămâni”, a declarat directorul Chevron pentru România, Tom Holst, citat de Agerpres.

Chevron a organizat ieri o deplasare a jurnaliștilor la Pungești, unde ar urma să fie forat primul puț de explorare a gazelor de șist din România. Cu toate acestea, sute de opozanți, supravegheați îndeaproape de jandarmi, au reușit să se apropie de zona de foraj strigând “Nu, gazelor de șist”.

Numeroși locuitori din această regiune se tem de efectele negative asupra mediului pe care le-ar putea provoca fracturarea hidraulică, tehnica de extracție a gazelor de șist. Deși această metodă este permisă în SUA, ea este interzisă în Franța. Însă, Tom Holst a dat asigurări că grupul Chevron va respecta normele de mediu. “Nu vom utiliza fracturarea hidraulică pentru explorare”, a insistat Tom Holst.

Acesta a precizat că orice decizie cu privire la o eventuală extragere prin intermediul metodei de fracturare hidraulică nu va fi luată decât peste trei sau cinci ani.

Autorizaţii, pe bandă rulantă

De asemenea, Chevron a obţinut cea de-a doua autorizaţie de construire în Vaslui, după cea de la Pungeşti, pentru amplasarea sondei de explorare a gazelor de şist în Puieşti, documentul fiind eliberat de Consiliul Judeţean după depunerea tuturor actelor de către compania petrolieră. Consiliul Judeţean Vaslui a emis societăţii Chevron România SRL o nouă autorizaţie de construire pentru "Lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Puieşti", document obţinut de compania petrolieră la mai bine de jumătate de an după declanşarea procedurilor în acest sens.

Autorităţile vasluiene susţin că eliberarea autorizaţiei s-a făcut, ca şi în cazul de la Pungeşti, cu respectarea legislaţiei în domeniu, după depunerea la dosar de către Chevron a tuturor documentelor solicitate.

"O autorizaţie de construire, indiferent despre ce obiectiv este vorba, se eliberează doar dacă sunt îndeplinite toate condiţiile legale. Societatea Chevron România Exploration and Production SRL a realizat toate cerinţele impuse în certificatul de urbanism astfel încât a obţinut autorizaţia de construire pentru lucrări de amenajare şi foraj pentru sonda de explorare Puieşti", a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Vaslui, Dumitru Buzatu, citat de Mediafax.

Sonda de explorare de la Puieşti va fi amplasată la 1,4 kilometri de cea mai apropiată localitate şi la 300 de metri faţă de pârâul Tutova. Suprafaţa luată în concesiune de compania petrolieră este de aproximativ două hectare.

Societatea Chevron România mai deţine trei acorduri de mediu în judeţul Vaslui, obţinute în urmă cu un an, pentru explorarea gazelor de şist în localităţile Siliştea - Pungeşti, Păltiniş - Băceşti şi Popeni - Găgeşti. De asemenea, compania petrolieră a obţinut, în baza acordului de mediu şi a altor avize de la alte autorităţi, şi prima autorizaţie de construire pentru amenajarea platformei pe care urmează să fie montată sonda de explorare de la Siliştea - Pungeşti.

Potrivit unui raport al US Energy Information Agency (EIA), Polonia are cele mai mari rezerve de gaze de șist din Europa (4.190 de miliarde de metri cubi), urmată de Franța (2.879 miliarde de metri cubi) și România, cu o rezervă recuperabilă estimată la 1.444 de miliarde de metri cubi de gaze de șist.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-04-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray