2020-08-10 11:47

CNVM a avizat numirea lui Victor Cionga în funcţia de director general al BVB

 |  15:04
CNVM a avizat numirea lui Victor Cionga în funcţia de director general al BVB

Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) a aprobat ieri numirea lui Victor Cionga în funcţia de director general al Bursei de Valori Bucureşti (BVB), potrivit unui comunicat al BVB remis Agerpres.

Victor Cionga a fost desemnat director general BVB de către Consiliul Bursei, la mijlocul lunii iulie 2012, după finalizarea unui proces de selecţie care a durat mai multe luni.

Cionga este unul dintre cei mai experimentaţi profesionişti din piaţa de servicii financiare din România, cu o experienţă foarte solidă în investment banking. Cariera în investiţii financiare a lui Cionga a început în 1993, când a intrat în echipa Capital, prima bancă de investiţii modernă din România stabilită după 1990 ca un joint-venture ai căror acţionari erau EBRD, Wasserstein Perrella şi două bănci comerciale locale şi a continuat în Romanian American Enterprise Fund.

La începutul anului 1998, Victor Cionga a devenit membru al echipei de conducere Raiffeisen Capital and Investment (RCI), cu funcţia de director general adjunct (Deputy CEO), de unde, mai târziu, a fost promovat la poziţia de CEO al Raiffeisen Financial Advisors (RFAR). El a condus RFAR până la începutul anului 2004, cand s-a întors la RCI, ca şi Deputy CEO pentru următorii trei ani. 

În 2007, Victor Cionga a fondat AZ Capital Advisors, un parteneriat specializat în consilierea focalizată pe fuziuni şi achiziţii (M&A) devenind director executiv (Managing Director) al firmei, pe care a condus-o, împreună cu partenerii, până în prezent.

Noul director general al BVB a lucrat la proiecte multiple de M&A şi a participat la mai multe privatizări, atât pe partea vânzătorului, cât şi pe cea a cumpărătorului, precum şi în mai multe tranzacţii din piaţa de capital.

Cele mai cunoscute proiecte de M&A ale sale au fost Monopoly (1999,2005), Continental Hotels (2007) şi NetCity (2011). Proiectele principale de privatizare au fost oferta publică iniţială a Transelectrica (2006), Sidex şi Petrotub (2002), Siderurgica Hunedoara şi Tepro Iaşi (2003). El a participat în oferta publică iniţială Flamingo în 2005, iar în 2011 a condus echipa locală în consorţiul care a câştigat mandatul Petrom SPO de la OPSPI.

”Şansa pe care piaţa de capital locală ar putea-o avea în actualele condiţii de competiţie dură la nivel regional este să treacă printr-un proces de modernizare rapidă, căutând să atragă interesul unor noi emitenţi (companii controlate de stat sau companii private), unor noi investitori străini şi locali, unor noi brokeri (inclusiv a unor “remote brokers”) etc. Soluţiile eficiente în vederea creşterii competitivităţii şi, în fond, a capacităţii sale de a-şi indeplini funcţia importantă rezervată unei burse într-o economie de piaţă pot veni în primul rând dinăuntrul pieţei şi numai în urma unei cooperări mai eficiente decât până acum între actorii acesteia (CNVM, BVB, brokeri, emitenţi şi acţionarii importanţi ai acestora, investitori etc). Cred că în acest proces BVB SA ar trebui să devină un factor de coagulare şi comunicare atât între actorii pieţei menţionaţi mai sus, cât şi între aceştia şi entităţile publice şi private (adică alţi “stakeholders”) a căror activitate are un impact direct şi important asupra pieţei de capital; scopul urmărit de efortul comun va fi acela de a face piaţa de capital românească un jucător atractiv, de sine stătător, în peisajul regional. Eforturile menţionate mai sus, care ar trebui să ducă la mărirea atractivităţii bursei locale, vor putea constitui condiţii necesare (dar nu neapărat şi suficiente!) realizării obiectivului; multe vor depinde şi de factori care sunt în afara controlului entităţilor din România. Şi, ca întotdeauna, şi de un pic de noroc!”, a declarat noul conducător al bursei.

”De asemenea” - a adăugat Cionga – “cred că trebuie să ne ferim de clişee (mai mult sau mai puţin îndreptăţite) şi să cântărim cu maturitate şi luciditate eventualele oportunităţi de colaborare pe care în viitorul apropiat le-am putea avea cu pieţele de capital din regiune, atâta timp cât cooperarea în cauză se va dovedi, după o analiză prealabilă corespunzătoare, benefică pentru toate părţile implicate”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639576-03-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz