2019-11-18 14:16

Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care AUCHAN a preluat magazinele din stațiile PETROM

 |  15:30
 Consiliul Concurenței a autorizat tranzacția prin care AUCHAN a preluat magazinele din stațiile PETROM

Consiliul Concurenţei a autorizat tranzacţia prin care Auchan România SA preia magazinele destinate comercializării produselor alimentare şi non-alimentare din staţiile Petrom, informează autoritatea pentru concurenţă, într-un comunicat de presă.

„În urma analizei acestei concentrări economice, Consiliul Concurenţei a constatat că operaţiunea propusă nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa românească sau pe o parte substanţială a acesteia şi nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal", se menţionează în comunicat.

OMV Petrom Marketing SRL are ca obiect principal de activitate „Comerţul cu amănuntul al carburanţilor pentru autovehicule în magazine specializate". Compania comercializează prin intermediul staţiilor de distribuţie Petrom şi produse alimentare, băuturi alcoolice şi răcoritoare, produse pe bază de tutun, precum şi diverse servicii legate de restaurant, snack-bar etc.

Auchan România este membră a grupului Auchan Holding SA, principalul obiect de activitate fiind comerţul cu amănuntul în magazine nespecializate, cu vânzare predominantă de produse alimentare, băuturi şi tutun. În România, Auchan îşi desfăşoară în prezent activitatea prin 33 hipermarketuri şi prin 22 magazine de proximitate MyAuchan.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray