2019-12-06 06:03

Consiliul Concurenţei investighează cartelul marilor magazine

 |  21:01
Consiliul Concurenţei investighează cartelul marilor magazine

Alina Oprea

Hypermarketurile sunt iar sub lupa autorităţilor. Consiliul Concurenţei a declanşat o investigaţie privind posibila încălcare a regulilor de concurenţă naţionale şi comunitare de către retailerii Auchan România, Carrefour România, România Hypermarche (Cora), Kaufland România SCS şi Trident Trans Tex şi furnizorii acestora.

"Am finalizat recent o investigaţie de mare amploare în acest domeniu ale cărei rezultate le vom anunţa până la sfârşitul acestei luni. Avem, însă, indicii privind o posibilă fixare a preţurilor între alţi retaileri şi furnizorii lor. Înţelegerile privind fixarea preţurilor reprezintă o serioasă abatere de la principiul liberei concurenţe pe piaţă, având ca efect prejudicierea consumatorilor", a declarat Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei.

În cadrul investigaţiei declanşate, Consiliul Concurenţei a efectuat inspecţii inopinate, documentele ridicate în cadrul acestor inspecţii aflându-se în analiza autorităţii române de concurenţă, în cadrul procedurilor specifice investigaţiei. Inspecţiile inopinate reprezintă o etapă preliminară în cadrul procedurilor de investigare a unui posibil comportament anticoncurenţial.

Efectuarea acestor inspecţii nu reprezintă o antepronunţare a Consiliului Concurenţei în ceea ce priveşte rezultatul final al investigaţiei declanşate, precizează Consiliul Concurenţei.

La începutul lunii octombrie, Consiliul Concurenţei anunţa că a finalizat investigaţiile de pe piaţa de retail începute în 2009, iar inspectorii recomandă sancţionarea companiilor investigate, amenzile potrivit legii ajungând la 2-4% din cifra de afaceri. Astfel, un număr de 26 de companii riscă să fie amendate.

Mărci celebre în vizor

Prima investigaţie vizează societăţile membre ale grupului Metro - Metro Cash&Carry România, Real-Hypermarket România (preluat de grupul francez Auchan), MGB Metro Buying Group - şi furnizorii acestora. Cea de-a doua investigaţie are în vedere societăţile grupului Rewe (Selgros Cash&Carry SRL şi Billa România), în timp ce a treia şi a patra privesc societăţile Mega Image, CDE Interex şi furnizorii acestora.

Investigaţiile sunt instrumentate de inspectorii de concurenţă, care la final întocmesc un raport în care sunt făcute propuneri. Raportul este trimis părţilor implicate, care au timp 30 de zile pentru observaţii. În faza următoare sunt programate audierile companiilor de către plenul Consiliului Concurenţei, după care va fi luată decizia finală.

Preşedintele Consiliul Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, arăta că retailerii au semnat contracte cu furnizorii prin care aceştia din urmă se obligau ca, pe perioada unor promoţii, de genul "primeşti de 10 ori diferenţa dacă găseşti produsul în altă parte mai ieftin", să nu vândă produsul nimănui mai ieftin.

Amenzile în acest caz ar putea ajunge la câteva zeci de milioane de euro, în condiţiile în care doar grupurile de retail au afaceri care depăşeşc două miliarde de euro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray