2020-04-05 23:17

Construcţia autostrăzii Comarnic-Brașov, din nou amânată

 |  12:48
Construcţia autostrăzii Comarnic-Brașov, din nou amânată

La ultima ședință de Guvern, de săptămână trecută, s-a luat în discuție propunerea de anulare a procedurilor pentru toate investițiile care ar fi urmat să fie realizate în parteneriat public-privat, printre acestea aflându-se și autostrada Comarnic-Brașov.

De fapt, autostrada Comarnic-Brașov este un subiect scos de la naftalină de fiecare dată când se schimbă guvernul, indiferent de culoarea politică. În anul 2006 a fost întocmit primul studiu de fezabilitate pentru autostrada București – Brașov, în care era inclus și tronsonul Comarnic-Brașov, dar de atunci a rămas tot în stadiul de proiect frumos pus pe hârtie. Ulterior tronsonul Comarnic-Brașov a fost împărțit în… sectoare, iar pentru unele dintre ele – cele din capetele de la Comarnic și, respectiv, de la Brașov – licitații pentru proiectare și construire, iar pentru sectorul mare din centru – pentru refacerea documentației. Și aceste licitații au rămas fără rezultat, doar o mică bucată dinspre Brașov fiind adjudecată. Nici preluarea proiectului de către Comisia Națională de Strategie și Prognoză, care a lansat licitația pentru încheierea unui parteneriat public-privat, care ar fi trebuit să fie parafat cu chinezii, nu a avut vreun efect. Dar, acum Guvernul Orban este pe cale să rezolve problema tronsonului Comarnic –Braşov, propunându-se anularea achiziției, în urma căreia ar fi trebuit să fie parafat un parteneriat public-privat.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine