2020-08-10 10:58

COTAR: Atenție, șoferi! Urmează tarife RCA ca în Germania și despăgubiri ca în Congo!

 |  11:20
COTAR: Atenție, șoferi! Urmează tarife RCA ca în Germania și despăgubiri ca în Congo!

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) avertizează că, prin modificările aduse Legii RCA, urmează „liberalizarea prețului polițelor RCA, astfel încât să poată crește după pofta asiguratorului”.

Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu va mai putea interveni, iar valoarea RCA va crește treptat, în următorii 5 ani, putând ajunge la 400 de euro, avertizează organizația transportatorilor.

PUTEREA publică integral precizările COTAR, transmise prin intermediul unui comunicat de presă:

„Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.) revine cu precizări: în timp ce Franța anunță un plan de salvare de 8 miliarde de euro pentru industria auto, multinaționalele din asigurări care operează în România lansează propuneri care, dacă vor fi adoptate de Parlamentul României, vor crea o gaură de sute de milioane de euro la bugetul de stat și o pagubă de peste 500 de milioane de euro industriei auto din România.

Pe de o parte, asiguratorii solicită liberalizarea prețul RCA, astfel incat, prețul RCA să poată crește după pofta asiguratorului, fără niciun fel de regulă și fără ca veșnic neputincioasa Autoritate de Supraveghere Financiară să mai poată schița vreun gest împotriva valului de creștere a tarifului RCA care va urma treptat, în următorii 5 ani. Este foarte proabil ca în cazul adoptării de către Parlamentul României a propunerilor UNSAR, prețul mediu al poliței RCA să ajungă în următorii ani la nivelul prețului din țările vest europene, respectiv, la aproximativ 400 de euro/RCA.

Pe de alta parte, asiguratorii vor reducerea costurilor de despăgubire, după propria lor evaluare, fără a ține cont de costurile reale de reparație. Valoarea costurilor de despăgubire după propria lor evaluare este, de fapt, binecunoscuta “regie proprie” – generatoarea de evaziune fiscală și activități neautorizate de reparație. 

Din costurile reale de reparație se vor scădea următoarele: 

valoarea TVA și impozitului pe profit aferente serviciilor de reparație, a pieselor de schimb și a materialelor de vopsitorie. Atenție, Ministerul Finanțelor! costul unei reparații de calitate, prin nerespectarea soluțiilor tehnice de reparație. Unele piese se înlocuiesc tehnologic, dar asiguratorii le vor reparate pentru că în România e mai ieftin să repari decât să înlocuiești o piesă. Atenție, Registrul Auto Român! Costul unei piese de calitate. Piesele de schimb să fie cât mai ieftine și, implicit, de proastă calitate. De aici pot deriva accidente rutiere! Costul unor materialele de vopsitorie de calitate

Aceste costuri de reparație, calculate după evaluarea asiguratorilor, înseamnă: 

Pentru păgubitul RCA, nevinovat de producerea accidentului, un cost redus cu 65-70% față de cel real.  Pentru asiguratorii din România o economie de peste 500 milioane de euro/an. Pentru bugetul de stat o scădere a taxelor (TVA, impozit pe profit, impozitele pe veniturile locurilor de muncă desființate, alocarea de fonduri pentru șomajul personalului care și-a pierdut locul de muncă, alte taxe achitate de către service: costuri anuale cu autorizarea RAR, taxe de mediu, taxe de scolarizare a personalului angajat, ISCIR -izarea periodică a utilajelor, etc), de aproximativ 300 milioane de euro/an. Pentru industria de reparații auto înseamnă falimentul industriei și dezvoltarea atelierelor clandestine de reparații auto de tipul  celor “de la colț de stradă”.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz