2020-07-14 07:18

DACIA Mioveni a anunţat că va relua producţia

 |  14:16
DACIA Mioveni a anunţat că va relua producţia

Producţia la Uzinele Dacia din Mioveni se va relua progresiv începând cu 21 aprilie, urmând ca din 4 mai să se revină la activitatea normală.

"În acord cu partenerii sociali şi din respect pentru protejarea şi siguranţa angajaţilor, toate măsurile sanitare de protecţie în vigoare în România au fost implementate pentru a relua progresiv activitatea de fabricaţie derulată pe platforma industrială Dacia de la Mioveni. Astfel, începând cu data de 21 aprilie, activităţile de producţie ale celor două uzine vor fi reluate pe bază de voluntariat", se precizează într-un comunicat transmis Agerpres de către Groupe Renalt România.

Începând cu 21 aprilie, Uzina Mecanica şi Şasiuri este pregătită să redemareze activitatea în echipă redusă de lucru, iar Uzina Vehicule va relua producţia în departamentul Presaj, în două schimburi. Din data de 4 mai vor redemara activităţile ambelor uzine.

"Pe tot parcursul perioadei în care activitatea de producţie a fost întreruptă au fost definite si aplicate măsuri pentru a proteja angajaţii în perspectiva revenirii acestora la lucru. Aceste măsuri care ţin de igienizare şi securitate vor fi aplicate în mod riguros. Angajaţii vor fi informaţi despre necesitatea respectării măsurilor luate pentru protejarea sănătăţii lor şi a colegilor. Încă de la debutul crizei pandemice, generată de noul virus COVID -19, Groupe Renault România s-a asigurat să ia măsuri adaptate de protecţie pentru ansamblul angajaţilor din toate sediile unde îşi desfăşoară activitatea", se mai menţionează în comunicat.

Groupe Renault România a anunţat, iniţial, întreruperea producţiei la uzinele din Mioveni din data de 17 martie până pe 5 aprilie, în contextul pandemiei de coronavirus. La începutul lunii aprilie s-a decis că se prelungeşte perioada de întrerupere a activităţii de producţie, în acord cu partenerii sociali.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-09



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz