2019-09-16 17:20

De Valentine’s Day, îndrăgostiţii umflă conturile agenţiilor de turism. Cele mai căutate destinații - Valea Prahovei, Roma, Paris, Veneţia şi Viena

 |  21:01
De Valentine’s Day, îndrăgostiţii umflă conturile agenţiilor de turism. Cele mai căutate destinații - Valea Prahovei, Roma, Paris, Veneţia şi Viena

Pentru că Ziua Îndrăgostiţilor (Valentine’s Day), sărbătoare “importată” de la americani, cade în acest an într-o duminică, românii dornici de escapade romantice şi-au achiziţionat mini-vacanţe de 3-4 zile în staţiunile montane sau în marile capitale europene. Conturile agenţiilor de turism cresc sesizabil în această perioadă a anului, mai ales că, la sfârşitul lunii februarie, va avea loc şi unul din cele două mari târguri de turism autohtone, unde touroperatorii se întrec în oferte care de care mai avantajoase. Potrivit informaţiilor obţinute de PUTEREA de la marii jucători din domeniu, la Târgul de Turism, ediţia de primăvară 2016 (care va avea loc între 25-28 februarie), reducerile vor merge chiar şi până la 40-50%.

De Valentine’s Day, însă, cei care pleacă în mini-vacanţe romantice sunt tinerii şi cei din categoria de vârstă 35-40 de ani. Reprezentanţii touroperatorilor au declarat pentru PUTEREA că agențiile raportează creșteri în special pe vânzarea de city-break-uri în capitalele europene, dar, de asemenea, creşteri înregistrează de la an la an şi cererile de sejururi pentru destinații interne. Tinerii aleg pachete de două sau trei nopți în stațiunile de pe Valea Prahovei sau în oraşe europene precum Roma, Praga, Veneția, Viena, Londra sau Amsterdam. Unii combină chiar această mini-vacanță cu un concert sau un spectacol în destinația aleasă, sau cu o cină la un restaurant renumit. Alţii au cereri speciale, de exemplu plimbări cu elicopterul, o cină romantică pe o plajă privată sau chiar traseu cu iahtul.

Destinaţii pentru toate buzunarele

Pentru un sejur în România, preţurile pentru mini-vacanţa de Ziua Îndrăgostiţilor pornesc de la circa 50 de euro de persoană, iar pentru destinațiile externe de la 150 de euro de persoană. Există însă şi un număr mai restrâns de turiști români care aleg escapade romantice în centre metropolitane precum New York sau Los Angeles, sau în destinații exotice cum ar fi Maldive, Thailanda, Republica Dominicană sau Mauritius. În aceste cazuri, prețul pachetelor depășește 1.000 de euro de persoană.

Jucătorii din turism speră totodată ca această sărbătoare să fie o șansă pentru ca Parisul – una din cele mai căutate destinaţii înainte de atentatele de anul trecut – să-și revină din punct de vedere turistic, reluându-şi statutul de capitală europeană a romantismului.

Reprezentanții touroperatorului Mareea, au declarat pentru PUTEREA că destinațiile cele mai căutate de Sf. Valentin sunt stațiunile montane de pe Valea Prahovei (Predeal, Sinaia, Poiana Brașov), iar dintre destinațiile externe, tot mai căutată este Roma.

”Oferta Mareea de Sf. Valentin include pachete turistice speciale de două nopți cazare în destinații interne și de trei nopți în cele externe. Tarifele încep de la 240 de lei / persoană pentru un sejur în România, respectiv de la 315 euro / persoană pentru un sejur în Europa. Oferta internă cuprinde Predeal, Sinaia, Poiana Brașov, Băile Tușnad, Covasna și Băile Herculane. Destinațiile externe propuse pentru această perioadă sunt Roma, Amsterdam, Paris, Viena, Londra, Bruxelles. Pentru destinațiile externe, cum ar fi Roma, durata este de trei nopți cazare pentru că între zilele de călătorie, turiștii își doresc cât mai mult timp doar pentru ei într-un oraș romantic”, a declarat pentru ziarul PUTEREA directorul general al Mareea, Marius Usturoiu.

Potrivit acestuia, de exemplu, la un hotel de patru stele din Predeal, turiștii beneficiază în perioada 12-14 februarie de cazare pentru două nopți și mic dejun, o cină romantică în seara 13 februarie, o sticlă de vin în cameră, acces gratuit în clubul hotelului, la un preț de 359 lei de persoană. 

Capitalele europene, în topul preferinţelor

La rândul lor, oficialii agenției de turism online Vola.ro spun că cele mai căutate destinații rămân cele considerate romantice, precum Paris, Roma, Viena, Veneția sau Praga, însă românii au început să caute și destinații mai puțin cunoscute, cum ar fi țările nordice, Lisabona, orașe mai mici din Italia și Franța.

”Pentru a doua jumătate a lunii februarie am pregătit îndrăgostiților din România, fie că sărbătoresc Valentine’s Day-ul american sau Dragobetele românesc, o listă întreagă de destinații de city break, unde se pot relaxa alături de persoana iubită sau de familie. Pot opta pentru destinații clasice precum Roma, Paris, Veneția, Florenta, la prețuri începând de la 139 euro / persoană sau, dacă vor un alt tip de experință, pot opta pentru destinații precum Moscova, Stockholm, Liverpool sau oricare alta dintre cele zecile de orașe în care oferim pachete. Prețurile includ biletul de avion cu toate taxele și 2-3 nopți de cazare, în funcție de destinație”, afirmă Manuela Melinescu, marketing manager Vola.ro.

Aceasta precizează că, în afară de pachetul standard de cazare și transport cu avionul, românii mai combină mini vacanța de Ziua Îndrăgostiților cu un concert sau un spectacol în destinația aleasă, sau o cină la un restaurant renumit. Mulți cumpără aceste pachete pentru a le oferi drept cadou și solicită diferite forme interesante de a-l oferi, precum vouchere sau emailuri personalizate.

Ofertele exotice - spa, iaht, plajă, safari

Agenția Eturia, specializată pe destinații exotice, a pregătit excursii de șapte zile, precizând că turiștii români optează Valentine’s Day pentru servicii pentru cupluri, de la facilități SPA (masaj, jacuzzi), până la mic-dejun în cameră sau diverse excursii pe alte insule sau la obiectivele turistice deosebite din apropierea hotelului unde sunt cazați. Există totodată și cereri speciale, de exemplu plimbări cu elicopterul, o cină romantică pe o plajă privată sau un traseu cu iahtul.

”Pentru luna februarie am pregătit îndrăgostiților din România destinații deosebite, unde se pot relaxa alături de persoana iubită sau de familie. Pot opta, spre exemplu, pentru o vacanță pe continentul american, la New York, la un preț de 1.010 euro/persoană. Pentru cei mai aventurieri, avem pregătite oferte de safari în Africa, în Zanzibar sau Tanzania, cu prețuri începând de la 1.800 euro/persoană, ce includ transport cu avionul, cazare cu mic-dejun inclus și excursiile în safari sau la alte obiective turistice. Pentru o escapadă romantică, cele mai căutate destinații în această perioadă sunt cele de plajă: Maldive, Thailanda, Republica Dominicană sau Mauritius, dar și marile centre metropolitane, New York, Los Angeles sau Chicago. De asemenea, țările din America Latină (Argentina, Brazilia, Mexic) sunt și ele cautate, datorită vremii perfecte pentru plaja din emisfera sudică”, spune Alexandra Pârvu, marketing manager la Eturia.

Aceasta menționează că, față de anii anteriori, a remarcat un apetit crescut al românilor pentru destinații mai puțin cunoscute, cum ar fi Noua Zeelandă sau țările asiatice (Singapore, Japonia, India).

”Deși, de obicei, vacanțele de Ziua Îndrăgostiților sunt vacanțe scurte, de tipul city break-urilor, majoritatea clienților noștri aleg să își extindă sejurul cu câteva zile, pentru a descoperi îndeaproape una dintre destinațiile de plajă din Caraibe sau Oceanul Indian”, spune oficialul Eturia.

De asemenea, românii merg din ce în ce mai des pe continentul african, unde pot admira animalele sălbatice africane în habitatul lor natural, în parcurile naționale ideale pentru safari.

”Pentru că anul acesta Ziua Îndrăgostiților este în weekend, agențiile rapoartează creșteri în special pe vânzarea de city-break-uri în capitalele europene. Există și un segment de public, nu foarte mare, care alege să meargă în destinații exotice, în special cele calde precum Mauritius, Republica Dominicană, Cuba, Mexic sau Maldive, și nu doar pentru Valentine's Day, dar și pentru săptămâna ce include zilele de 1 și 8 martie”, a declarat, la rândul său, Răzvan Pascu, consultant în marketing turistic.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-02-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray