2020-03-28 17:09

Directorul FMI avertizează asupra riscului unei noi mari CRIZE economice

 |  11:59
Directorul FMI avertizează asupra riscului unei noi mari CRIZE economice

Șefa FMI, Kristalina Georgieva, a avertizat la o conferință a Institutului Internațional Peterson din Washington asupra riscurilor unei noi mari crize economice la nivel global, comparabilă cu cea de la sfârșitul anilor '20, informează The Guardian, citat de News.ro.

Kristalina Georgieva a spus că, potrivit unui nou studiu al FMI, care compară evoluțiile actuale ale economiei cu situația din anii '20 ce a culminat cu prăbușirea pieței în 1929, tendințele sunt asemănătoare.

“În Marea Britanie, spre exemplu, 10% din cei aflați la vârful piramidei controlează acum o bogăție echivalentă cu cea controlată de 50% din populație. Această situație se reflectă și la nivelul Organizației pentru Cooperare Economică, unde veniturile și decalajele economice au atins un nivel record” a declarat ea, potrivit sursei citate, care a mai atenţionat că noile subiecte legate de criza climatică și un protecționism accentuat în privința comerțului înseamnă că următorii 10 ani vor fi, cel mai probabil, caracterizați de tensiuni sociale și volatilitate pe piețele financiare.

“Dacă ar fi să identific o anumită temă pentru începutul noului deceniu, ar fi incertitudinea crescândă”, a încheiat directorul FMI.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine