2020-08-10 12:18

Entuziasm la bursă, declanşat de BCE

 |  15:05
Entuziasm la bursă, declanşat de BCE

Preşedintele Băncii Centrale Europene, Mario Draghi, a anunţat un plan privind cumpărarea din datoriile suverane ale statelor din zona euro care au probleme de finanţare, însă cu condiţii stricte. Anunţul BCE a dezlănţuit euforia la burse, provocând totodată scăderea primei de risc spaniole.

Potrivit cotidianului El Pais, BCE ridică un gard de siguranţă, după ce planul lui Draghi a dezlănţuit euforia la bursă şi a făcut să scadă prima de risc. Statele care vor recurge la planul de salvare realizat de BCE vor suporta condiţii stricte, însă mecanismul permite cumpărarea nelimitată de bonuri de trezorerie ale ţărilor cu probleme de finanţare, fără să evite să observe totodată cum banca centrală a Germaniei, Bundesbank, a respins propunerea.

El Mundo notează BCE va cumpăra din datoria suverană numai dacă Rajoy cere un plan de salvare financiară, în cadrul căruia trebuie respectate condiţii stricte. Cotidianul citat consideră că, astfel, BCE face ca Spania să fie în continuare expusă unui plan de ajutor financiar, după ce Mario Draghi a anunţat posibilitatea cumpărării de bonuri de trezorerie numai în ultimă instanţă, pentru a ţine în frâu prima de risc. Totodată, cotidianul ABC precizează: BCE va cumpăra din datoria de stat a Spaniei numai dacă această ţară o cere, şi cu condiţii stricte.

În schimb, La Razon scrie: 'Euroforie', adăugând de asemenea că BCE confirmă că va cumpăra din datoria suverană a Spaniei, în anumite condiţii - însă anunţul este în măsură să reducă din presiunile de pe pieţe. Premierul spaniol Mariano Rajoy va negocia un plan de cumpărare a bonurilor cu BCE, consemnând totodată şi declaraţiile făcute de cancelarul german, care susţine că guvernul de la Madrid a luat măsurile necesare pentru combaterea crizei financiare.

Merkel a recunoscut, după reuniunea de la Palatul Moncloa, avută cu omologul său spaniol, că şi germanii au fost nevoiţi să treacă prin reforme, potrivit El Pais. Cancelarul german s-a declarat impresionată de măsurile de reformă pe care le-a luat Rajoy, adaugă şi El Mundo. De asemenea, aspectul este subliniat şi de cotidianul La Vanguardia, care observă că premierul spaniol a ţinut să îndepărteze deocamdată posibilitatea de a cere un plan general de salvare financiară, informează Agerpres.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 639576-03-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz