2019-12-12 23:51

Exportul de energie, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

 |  18:56
Exportul de energie, cel mai ridicat nivel din ultimii zece ani

Alina Oprea

România a exportat anul trecut o cantitate de energie de 9.937 GWh, de peste două ori mai mare faţă de cea din anul anterior, de 4.753 GWh. Volumul de energie exportată anul trecut de România, echivalentul a 15% din producţie, a înregistrat cel mai mare nivel din ultimii zece ani, fiind impulsionat atât de un preţ mai mic faţă de media europeană, cât şi de o serie de circumstanţe externe. Valoarea energiei exportate anul trecut se ridică la 355 milioane de euro.

Producţia brută de energie electrică a României a totalizat anul trecut 64.752 GWh, fiind mai mare cu 10,55% faţă de cea din 2013, în timp ce consumul s-a ridicat la 57.627 GWh, conform datelor publicate de transportatorul naţional de electricitate Transelectrica. Potrivit companiei, excedentul de producţie a condus la scăderea preţurilor energiei, făcând-o mai competitivă pe pieţele din ţările vecine.

Transelectrica precizează că printre factorii externi care au condus la creşterea cererii de energie electrică şi a preţurilor pe pieţele externe se numără inundaţiile din luna iunie din Serbia, care au indisponibilizat mai multe centrale din această ţară, creşterea importurilor de energie ale Ungariei, Albaniei şi a altor ţări, atât pe criterii comerciale, cât şi pe fondul unor lucrări de mentenanţă a unor unităţi de producţie.

Exporturile de electricitate nu sunt derulate de producători, cărora legislaţia le interzice astfel de operaţiuni, ci de traderi şi furnizori de energie. Potrivit datelor OPCOM, una dintre bursele de energie din România, preţul mediu ponderat al energiei tranzacţionată anul trecut pe piaţa spot a fost de 35,76 euro/MWh, în timp ce media europeană a fost de 40 euro/MWh.

Exportul a fost încurajat şi de scutirea energiei exportate, din 1 iulie 2014, de plata taxei de cogenerare, care este încasată de companiile care produc simultan energie electrică şi termică. Energia exportată de România ajunge cu predilecţie în Serbia, Ungaria şi Bulgaria.

Un alt factor care a influenţat exportul a fost, potrivit Transelectrica, creşterea continuă a puterii instalate în resursele regenerabile, care se vinde ieftin având în vedere că este subvenţionată de toţi consumatorii. De asemenea, anul trecut a fost unul cu hidraulicitate ridicată, astfel că producţia hidrocentralelor a fost în creştere.

Importurile de energie electrică au fost de 2.811 GWh, în uşoară creştere faţă de 2013, când s-au ridicat la 2.737 GWh.

Pentru 2015, Transelectrica estimează o producţie netă de energie electrică de 58.527 GWh şi un consum intern net de 51.205 GWh.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-02-01



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray