2019-10-20 17:04

Gazele se vor scumpi drastic în 2014, conform calendarului de liberalizare

 |  18:04
Gazele se vor scumpi drastic în 2014, conform calendarului de liberalizare

Calendarul de liberalizare a pieţei gazelor naturale prevede o majorare de 10% a preţului pentru consumatorii casnici pe parcursul acestui an şi o creştere de 18% pentru industrie, însă scumpirile efective vor ţine cont de realităţile pieţei de la începutul fiecărui trimestru din 2014.

Calendarul de liberalizare a fost agreat în 2012 de către Guvernul României, Fondul Monetar Internaţional şi Comisia Europeană şi prevede liberalizarea totală a pieţei pentru consumatorii casnici până la 31 decembrie 2018, notează Agerpres.

Pentru industrie, calendarul prevede liberalizarea completă până la 31 decembrie 2014, însă, potrivit Legii energiei electrice şi a gazelor naturale, există posibilitatea prelungirii termenului cu un an, dacă în 2014 se constată că diferenţa dintre preţul gazelor de producţie internă şi cel de import este prea mare.

Ce înseamnă de fapt această liberalizare?

Preţul gazelor de producţie internă este acum în jur de 200 de dolari pe mia de metri cubi, în timp ce gazele de import costă aproximativ 400 de dolari pe mia de metri cubi. Deci o diferenţă de la simplu la dublu.

Întrucât puterea de cumpărare a românilor este mică în comparaţie cu celelalte state europene, iar România dispune de resurse interne de gaze care acoperă cam 75-80% din consumul intern, autorităţile au putut menţine tarife reglementate pentru consumatori prin recomandarea unui preţ pentru gazele de producţie internă, extrase de către cei doi mai producători autohtoni, Petrom şi Romgaz.

Însă, odată cu intrarea în Uniunea Europeană şi aderarea la piaţa comună, şi preţurile trebuie să fie aliniate la cele de pe pieţele externe. Prin urmare, în 2012, Guvernul României a stabilit împreună cu FMI şi Comisia Europeană acest calendar de convergenţă, care se traduce, practic, prin majorarea treptată a preţului gazelor de producţie internă.

La momentul convergenţei, adică 1 ianuarie 2019, tarifele reglementate vor fi eliminate pentru toţi consumatorii, cu excepţia celor vulnerabili, care vor plăti în continuare tarife stabilite de ANRE dacă vor îndeplini anumite condiţii de la acea vreme.

Ce spune calendarul?

Calendarul prevedea o majorare de 2% pentru casnici şi de 4% pentru industrie de la 1 ianuarie 2014, însă condiţiile din piaţă şi strategia de import stabilită de ANRE au făcut posibilă o scumpire de doar 1% pentru populaţie şi de 2% pentru consumatorii industriali.

“Scumpirea este practic la jumătate decât era prevăzut în calendarul iniţial de liberalizare, unde se prevedea pentru 1 ianuarie 2014 o majorare de 2% pentru populaţie şi de 4% pentru consumatorii industriali”, a declarat, Niculae Havrileţ, preşedintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE), la finele lunii decembrie.

El a explicat că a fost posibilă o majorare mai mică decât era planificat întrucât ponderea gazelor de import în coşul de consum este mai mică decât în alţi ani, respectiv în jur de 20%, faţă de 35-40% cât a fost anii trecuţi în această perioadă, ceea ce va duce la un preţ final inferior celui estimat până acum.

Acelaşi calendar mai prevede, pentru populaţie, o majorare de 2% la 1 aprilie 2014, una de 3% la 1 iulie şi o nouă scumpire de 3% la 1 octombrie 2014.

Pentru consumatorii industriali, planul include o creştere de 5% a preţului la 1 aprilie, o altă majorare de 5% la mijlocul verii şi una de 4% la 1 octombrie.

De ce depinde preţul final?

Scumpirile efective ar putea fi mai mici decât acestea, însă totul depinde de mai mulţi factori, precum preţul gazelor pe piaţa internaţională, cursul de schimb leu-dolar (întrucât gazele sunt importate în dolari) şi variaţiile de consum.

Consumul, la rândul său, depinde de temperaturile din timpul iernii şi de condiţiile meteorologice în general, de evoluţia economică internă, dar şi de cea de pe pieţele unde exportăm, de producţia industrială şi de puterea de cumpărare a populaţiei.

Mai departe, anii următori, calendarul stabilit în 2012 prevede o scumpire de 12% pe an în intervalul 2015-2018, urmând ca, la 1 ianuarie 2019, toţi consumatorii din România să plătească preţul pieţei, mai puţin cei vulnerabili, care vor beneficia în continuare de tarife reglementate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-01-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray