2019-07-22 16:59

INCREDIBIL. Patru directori generali la TAROM, în doar două luni. Ultimul numit – Mădălina MEZEI

 |  14:06
INCREDIBIL. Patru directori generali la TAROM, în doar două luni. Ultimul numit – Mădălina MEZEI

Consiliul de Administraţie provizoriu al companiei Tarom, avându-l ca președinte pe controversatul secretar general al Ministerului Transporturilor, Petre Neacșa, a numit-o miercuri, 19 iunie 2019, pe Mădălina Mezei, în funcţia de director general al companiei.

Aceasta vine de la agenţia Tarom Bruxelles, iar in primul mesaj adresat angajaţilor noul director general se angajează să „împingă Tarom către performanţă". Numai că, potrivit informațiilor noastre, prin această numire Taromul a sărit din lac în puț, pentru simplu fapt că Mădălina Mezei s-a remarcat în companie doar ca urmare a recomandărilor familiei, iar anumite europarlamentare de la noi au ajuns să o cunoască destul de bine atunci când au ajuns la Bruxelles. Mădălina Mezei a preluat funcţia de director general al Tarom de la Măreşi Cărăvan, care a fost director general interimar timp de 12 zile, el înlocuind un alt interimar, Florin Susanu. Înainte de Susanu, funcţia a fost ocupată, până în a doua parte a lunii mai 2019, de Wolff Werner-Wilhelm. Practic, în două luni de zile, compania Tarom a avut, nici mai mult, nici mai puțin, de patru directori generali. Imediat după ce a fost numită, Mădălina Mezei a și postat următorul mesaj către angajații Tarom care lasă loc la o mulțime de interpretări:

"Dragi colegi,

Aduc astăzi în atenţia dumneavoastră faptul că dupa o activitate de peste 21 de ani, desfăşurată  în cadrul companiei,  preiau cu mândrie, dar mai ales responsabiltate manşa TAROM.

Vă mărturisesc că entuziasmul şi orgoliul profesional mă determina să îmi canalizez eforturile şi întreaga energie în vederea eficientizării Companiei TAROM, respectiv în poziţionarea acesteia în locul pe care şi l-a câştigat în aproape 65 de ani de operare comercială.

De asemenea, cred cu tărie în potenţialul profesional al fiecarui angajat TAROM, alături de care am fost mereu însoţită pe parcursul carierei mele.

Mă interesează întotdeauna rezultatul. Îmi doresc să ne îmbunătăţim constant modul de lucru, să ne îmbunătăţim noi, să creştem nivelul, să fim o echipă şi să demonstrăm că se poate. Ştiu că nu va fi uşor, dar ştiu că dacă ne dorim, vom găsi întodeauna soluţia şi vom reuşi.

În onoarea foştilor si actualilor salariaţi, sunt aici să vă sustin, îmi doresc să vă redau încrederea, şi împreună cu dvs mă angajez să imping TAROM către performantă.

Doar împreună vom putea  schimba TAROM.

Cu încredere in viitor,

Madalina MEZEI

CEO"


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-20



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray