2019-10-21 13:07

Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,11%

 |  13:28
Indicele ROBOR la 3 luni a stagnat la 3,11%

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,11%, potrivit datelor publicate luni de Banca Naţională a României (BNR).

ROBOR la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei, scrie News.ro.

Vineri, acesta a atins pragul de 3,11%, cel mai mare nivel din 3 decembrie 2018 (tot 3,11%) până în prezent.

Luni, acesta a stagnat.

Totodată, luni, indicele ROBOR la şase luni a stagnat la 3,34%.

Vineri, acest indice a urcat la 3,34%, cel mai mare nivel din 18 decembrie 2018, când a fost 3,34%.

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituţiile bancare din România, în lei, iar evoluţia sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piaţă.

Duminică, purtătorul de cuvânt al Băncii Naţionale a României (BNR), Dan Suciu, a spus că, vineri, Ministerul de Finanţe, printr-o operaţiune obişnuită, de încasare de taxe şi impozite, a scos o parte din leii din piaţă, ceea ce împinge ROBOR-ul pe toate scadenţele spre 3,5%.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-01-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray