2020-08-08 04:02

Investițiile străine, record în ultimii șase ani

 |  15:11
Investițiile străine, record în ultimii șase ani

Investițiile nerezidenților în România au fost de aproape 3 miliarde de euro în 2015, în creștere cu 614 milioane de euro față de 2014. Este cea mai bună performanță după 2009, scrie Profit.ro.

Participațiile la capital, inclusiv profitul net reinvestit au fost de 3,3 miliarde de euro în 2015, arată estimările Băncii Naționale ale României. Comparativ cu 2014, acționarii străini au adus cu aproape 500 de milioane de euro mai mult capital decât în 2014.

Pe de altă parte, creditele intragrup au continuat să înregistreze o valoare negativă, la 305 milioane de euro, ceea ce înseamnă că acționarii străini au luat bani din firmele din România sub formă de credit. În 2014, creditele intragrup aveau o valoarea netă negativă de 425 de milioane de euro.

România a înregistrat o scădere abruptă a investițiilor străine după 2008, când criza a lovit economia, ceea ce a redus și mai mult potențialul de creștere economică al țării. Economiștii consideră investițiile străine, mai ales în țările în curs de dezvoltare, drept una dintre cele mai importante contribuții la creștere.

În 2008, nivelul investițiilor străine era de 9,5 miliarde de euro, și finanța peste jumătate din deficitul de cont curent, care ajunsese la aproape 17 miliarde de euro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-02-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz