2019-10-14 16:32

Irimescu: Brexit-ul ne “taie” 80 milioane de euro din subvențiile agricole!

 |  21:01
Irimescu: Brexit-ul ne “taie” 80 milioane de euro din subvențiile agricole!

Posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană ne-ar putea aduce pierderi de 80 milioane euro pe an, doar la capitolul subvenţii europene. La acestea se vor adăuga însă şi pierderile cauzate de reintroducerea tarifului vamal dintre Marea Britanie şi UE, au precizat, pentru ziarul PUTEREA, reprezentanţi ai Ministerului Agriculturii.

“Acum totul este la nivel de discuţii. Posibila ieşire a Marii Britanii din Uniunea Europeană, Brexitul propiu-zis, să spunem aşa, ar putea avea loc în cinci ani, spun specialiştii. Deci acum nu este tocmai un motiv de îngrijorare, deşi pe fiecare sector din economie au loc discuţii, este firesc, fiecare se întreabă cum este afectat, mai ales firmele care desfăşoară acum schimburi comerciale cu companiia din Regatul Unit. Problema va apărea în momentul în care se va reintroduce tariful vamal între Marea Britanie şi UE. Acum comerţul se desfăşoară normal”, au declarat, pentru PUTEREA, sursele citate.

Ministrul Agriculturii, Achim Irimescu, spune însă că, din primele calcule, reiese că România ar putea pierde aproximativ 80 milioane euro pe an la subvenţiile europene, dacă Marea Britanie iese din Uniunea Europeană.

„Un prim calcul indică faptul că Marea Britanie contribuie anual cu 13 miliarde euro la bugetul european, care în acest an este format din credite de angajament şi credite de plată. Creditele de angajament sunt 144 miliarde euro la bugetul european şi putem face un calcul ce înseamnă retragerea a 13 miliarde euro. Am verificat cu colegii de la Bruxelles şi ar afecta cu circa 2-3 procente bugetul european pentru România (...) Acum nu pot să vă spun exact, vor fi negocieri, rămâne de văzut ce se va întâmpla, dar există un risc ca România să piardă anual până la 80 de milioane de euro”, a spus ministrul Agriculturii, Achim Irimescu.

Probleme informatice la AFIR

Corpul de control al ministrului Agriculturii a fost trimis la sfârşitul lunii mai la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR). În urma controalelor a reieşit că instituţia responsabilă cu gestionarea fondurilor europene destinate dezvoltării rurale are mari probleme la sistemul IT. Este vorba de sistemul unde se înregistrează cererile de finanţare primite din partea fermierilor, din fonduri europene. Surse din cadrul agenţiei au declarat, pentru ziarul PUTEREA, că se va renunţa la acest sistem, astfel că AFIR va primi proiectele cu cererile de finanţare în sistemul vechi, pe hârtie.

„Este o problemă destul de serioasă, nu se poate continua cu actualul sistem IT. Nu prezintă siguranţă în funcţionare. Cel mai probabil se va renunţa la el, dar nu se ştie ce se va pune în locul lui. În fiecare zi fermierii au plângeri”, au declarat sursele citate.

Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Achim Irimescu, a trimis la sfârşitul lunii mai corpul de control la Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, pentru anchetă, pentru a verifica sistemul de depunere online a proiectelor.

Decizia a fost luată atunci în urma reclamaţiilor primite la minister referitoare la blocarea rapidă a acestuia, după deschiderea sesiunii în data de 25 mai. Sesizările primite la minister se refereau la derularea sesiunilor de depunere online a proiectelor aferente submăsurii 7.2 „Investiţii în crearea şi modernizarea infrastructurii de baza la scară mică’’ – componenta rutier montan şi non-montan şi submăsurii 4.3 „Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice”.

AFIR a anunţat în data de 25 mai că fondurile pentru infrastructura de acces agricolă s-au epuizat în şase minute de la deschiderea sesiunii, în acest interval fiind depuse 25 de proiecte în valoare de 24,44 milioane de euro. Potrivit AFIR, cele mai multe proiecte au fost depuse în judeţele Bistriţa Năsăud, Cluj, Dolj, Satu Mare şi Timiş.

Pentru sesiunea 25 mai - 31 octombrie 2016, submăsura 4.3 A - Investiţii pentru dezvoltarea, modernizarea sau adaptarea infrastructurii agricole şi silvice, beneficia de o alocare de 20 milioane de euro.

Bani pentru combaterea secetei

Ministrul Agriculturii îi va prezenta premierului Dacian Cioloş, în două săptămâni, un raport cu măsuri care pot fi luate pentru combaterea secetei şi pentru a repune în funcţiune sistemul de irigaţii. Şeful de la Agricultură vrea să obţină astfel de la Ministerul de Finanţe circa 30 de milioane de lei pentru subvenţionarea energiei electrice şi pentru umplerea canalelor de irigaţii, în condiţiile în care meteorologii au prognozat secetă în vara acestui an, iar culturile agricole ar putea fi afectate dacă nu vor fi irigate.

“Premierul mi-a trasat sarcină să vorbesc cu ministrul Finanţelor şi cu ministrul Energiei, pentru că printre măsurile pe care le avem la îndemână ar fi umplerea canalelor de irigaţii şi subvenţia la electricitate. Calcule preliminare indică circa 30 de milioane de lei, bani pe care trebuie să îi asigurăm şi pe care nu îi am în buget în acest moment, dar sper că împreună cu doamna ministru (al Finanţelor, Anca Dragu - n.r.) să rezolvăm şi această problemă”, a spus Achim Irimescu.

Fermierii se tem că toate culturile agricole ar putea fi afectate de seceta prognozată de meteorologi, dacă nu vor fi irigate.

“Conform previziunii meteorologice, ar putea să urmeze o perioadă de secetă. În acest sens, premierul mi-a trasat o sarcină foarte clară, să vedem ce putem face pentru a putea pune sistemul de irigaţii în funcţiune. Logica este foarte clară: preferăm să dăm în avans sprijin pentru irigaţii decât să plătim despăgubiri pentru pierderile suferite din cauza secetei. Eu sper din tot sufletul să se înşele meteorologii noştri, pentru că în iarnă spuneau că o să avem o secetă cruntă în mai şi iunie, ceea ce nu s-a întâmplat, dar noi trebuie să prevenim”, afirmă Irimescu.

Acesta spune că este mai rentabil să plătească aceste subvenţii decât să suporte spăgubiri.

În ceea ce priveşte producţiile agricole din acest an, Achim Irimescu spune că semnalele sunt foarte bune, dar că nu are date în ceea ce priveşte recolta de până acum.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-06-30



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray