2019-09-19 20:12

Isărescu: „Benzină mai scumpă, tutun şi alcool mai ieftine!”

 |  21:01
Isărescu: „Benzină mai scumpă, tutun şi alcool mai ieftine!”

Alina Oprea

Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, a anunţat că preţurile la tutun şi alcool vor scădea anul viitor, întrucât a fost deja parcurs calendarul de aliniere a nivelurilor accizelor, iar BNR prognozează o ieftinire medie de 0,1%, în special din accize, în timp ce benzina se va scumpi cu 0,3%. Prognoza BNR indică însă o scumpire a combustibililor cu circa 0,3%, în ciuda reducerii accizei, cel ma probabil pe o estimare de creştere a preţului internaţional al petrolului.

„La produsele din tutun şi băuturi alcoolice avem creşteri în 2014 şi scăderi în 2015. Sunt legate de faptul că tot programul de accizare a fost îndeplinit, deci nu mai vedem aici probleme deosebite”, a spus Isărescu la prezentarea raportului trimestrial privind inflaţia.

Pe de altă parte, Isărescu a precizat că nu are indicaţii de la Ministerul Finanţelor privind construcţia bugetară sau alte măsuri fiscale, dar banca centrală încorporează în modele numai evoluţiile certe care decurg din actele normative în vigoare.

Ulterior, reprezentanţii BNR au precizat că prognoza se bazează pe legislaţia în vigoare, care prevede calculul accizei prin indexarea cursului de schimb de la 1 octombrie 2013 cu rata inflaţei din ultimele 12 luni, la fel cum s-a procedat şi în acest an.

Inflaţie de 2,2% anul viitor

BNR estimează că rata anuală a inflaţiei va coborî în primul trimestru al anului viitor sub 1,5%, limita inferioară a intervalului din jurul ţintei de 2,5%, pentru ca apoi să revină la acest nivel în trimestrul al doilea şi să urce până la finele anului la 2,2% şi mai departe în 2016, la 2,6% în T3. Banca centrală a redus marţi prognoza privind inflaţia de la 2,2 la 1,5% pentru acest an şi de la 3 la 2,2% în 2015, niveluri situate cu 0,7 puncte procentuale, respectiv cu 0,8 puncte sub cele prognozate în august.

Astfel, rata anuală a inflaţiei va coborî în primele trei luni ale anului viitor la 1,1%, în principal sub impactul dezinflaţionist al evoluţiei nivelului în lei al accizelor aferente produselor din tutun şi combustibililor, dar şi al dinamicii inflaţiei de bază CORE2 ajustat, al celei a preţurilor combustibililor şi a preţurilor volatile ale alimentelor, acestea din urmă înregistrând o deflaţie în primul trimestru, scrie Mediafax.

Apoi, inflaţia este aşteptată să revină la 1,5% în perioada aprilie-iunie, după care va creşte la 1,9% în trimestrul al treilea atât pe fondul epuizării efectelor favorabile ale şocurilor de ofertă din trimestrul III 2014, în care preţurile volatile ale alimentelor (LFO) au consemnat deflaţii, cât şi pe fondul unei uşoare accelerări a creşterii preţurilor administrate.

Pentru 2016, BNR se aşteaptă la o inflaţie de 2,3% pentru primele trei luni, continuând traiectoria ascendentă până la 2,5% după primul semestru şi la 2,6% la sfârşitul lui septembrie.

Creditarea IMM-urilor, „mai rău decât firavă

În ceea ce priveşte finanțarea economiei reale, în special a IMM-urilor, aceasta nu este mulțumitoare, spune guvernatorul Băncii Naționale a României, Mugur Isărescu. Însă „creditul în monedă națională este în expansiune clară”. El a admis că finanțările în lei au crescut, în special pe seama Programului „Prima Casă”, iar contractarea unui credit pe 15-20 de ani reprezintă un semnal de încredere pentru o bancă centrală.

„Avem o expansiune clară a creditului în monedă națională pe seama reducerii ratelor dobânzii. Se restabilește un echilibru necesar între creditarea în lei și valută. Înseamnă că măsurile noastre au avut efectul dorit. Stocul total de credite este încă în teritoriu negativ, dar creșterea creditării în lei este mai mare decât scăderea la valută. (...) Însă, creditarea în lei pentru firme nu mă mulțumește”, a explicat Isărescu.

Pe de altă parte, guvernatorul BNR a apreciat că finanțarea firmelor este firavă, iar cea a IMM-urilor „mai rău decât firavă”, ceea ce este „un semn de neîncredere”.

De asemenea, șeful BNR a reiterat mesajul către bănci de a se apropia de clienți și de a încheia disputa dintre „cele două tabere”.

Guvernatorul Băncii Centrale este de părere că băncile ar trebui să fie atente și la personalul care lucrează în creditare.

„La nivelul băncilor, sistemul teritorial era pentru credite de tip scoring. Luai un om de pe stradă, îl întrebai cât are venitul, introduceai datele în calculator și.... Când dai credit unei întreprinderi, cel de acolo trebuie să știe să citească un bilanț. Iar pentru IMM-uri e mai greu decât să citești un bilanț, trebuie să evaluezi riscurile”, a explicat el.

„Bătălia cu corupţia are rostul ei!”

De asemenea, Isărescu spune că reducerea investiţiilor publice ar putea reprezenta o disciplinare a modului de cheltuire a banului public ca rezultat al acţiunilor anticorupţie întreprinse în ultima perioadă.

„Cred că şi bătălia asta cu corupţia are rostul ei. Din ce am citit, nu s-au cheltuit banii, mai ales la locale. (...) Am lansat o ipoteză pentru că succesul acestui efort de combatere a evaziunii fiscale şi a corupţiei are efecte financiare şi economice pe termen lung”, a spus Isărescu, la prezentarea raportului trimestrial asupra inflaţiei.

În urmă cu două zile, guvernatorul afirma că scăderea investiţiilor publice poate fi un beneficiu pe termen lung dacă s-a făcut pe baza întăririi disciplinei financiare, prin eliminarea proiectelor nerealiste şi a corupţiei, chiar dacă afectează creşterea economică pe termen scurt.

La prezentarea de joi, Isărescu a arătat că lupta împotriva corupţiei şi evaziunii fiscale nu este doar o problemă de moralitate, ci şi de eficienţă economică.

„Nu e vorba numai de dreptate, dar şi de eficienţă economică, se eliberează sume imense, aproape la fel de important. De asemenea, lupta împotriva evaziunii ajută concurenţa pe piaţă. Evaziunea fiscală distruge piaţa. Cei care plătesc şi sunt corecţi ies de pe piaţă”, a mai adăugat Isărescu.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-11-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray