2019-11-21 03:40

Klaus Iohannis, mesaj pentru investitori în vizita la grupul Dacia - Renault

 |  19:54
Klaus Iohannis, mesaj pentru investitori în vizita la grupul Dacia - Renault

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul Tehnic Titu din cadrul grupului Dacia-Renault şi a decorat conducerea de la nivel global a companiei, în semn de recunoaştere a contribuţiei la dezvoltarea industriei româneşti de automobile. Preşedintele a subliniat că industria de profil din România se caracterizează prin cea mai ambiţioasă dinamică din Uniunea Europeană, ajungând pe locul 8 în clasamentul constructorilor europeni. Şeful statului a subliniat că este nevoie şi de sprijinul autorităţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul Tehnic Titu din cadrul grupului Dacia-Renault şi a decorat conducerea de la nivel global a companiei, în semn de recunoaştere a contribuţiei la dezvoltarea industriei româneşti de automobile. Preşedintele a subliniat că industria de profil din România se caracterizează prin cea mai ambiţioasă dinamică din Uniunea Europeană, ajungând pe locul 8 în clasamentul constructorilor europeni. Şeful statului a subliniat că este nevoie şi de sprijinul autorităţilor.

Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat, vineri, Centrul Tehnic Titu din cadrul grupului Dacia-Renault şi a decorat conducerea de la nivel global a companiei.

"Ne aflăm împreună astăzi, aici, la Centrul Tehnic Titu, pentru a recunoaşte contribuţiile Grupului Renault la dezvoltarea industriei româneşti de automobile. Felicit conducerea companiei pentru modul în care a pus în valoare atuurile industriei auto naţionale în cei 20 de ani de la preluarea Dacia. Mă refer atât la brandul Dacia, cât şi la resursa umană, la şcoala tehnică românească şi la specialiştii români din industria auto. Legătura dintre Dacia şi Renault se întinde de-a lungul a peste jumătate de secol, o colaborare de tradiţie, care a devenit astăzi un autentic model de dezvoltare. Pentru aceste realizări, am decis să decorez managementul Grupului Renault de la nivel global. Salut astfel angajamentul de a dezvolta în continuare industria auto românească, prin orientarea Dacia-Renault către un viitor inovativ. Succesul Dacia este în egală măsură şi al dumneavoastră, inginerii care aţi proiectat aici, la Centrul Tehnic Titu, noul Duster, automobil produs zilnic în peste 1.000 de exemplare şi care reprezintă astăzi cel mai bun ambasador al industriei noastre auto. Este o realizare remarcabilă şi ţin să îi felicit pe toţi angajaţii Dacia-Renault, pentru că, fără eforturile lor, aceste performanţe nu ar fi fost posibile. În ultimul deceniu, prin consecvenţă şi seriozitate, cifra de afaceri a Dacia s-a triplat, ajungând la aproape 6 miliarde de Euro, iar produsele Dacia reprezintă astăzi circa 7% din exporturile României. Industria auto românească se caracterizează prin cea mai ambiţioasă dinamică din Uniunea Europeană, România ajungând pe locul 8 în clasamentul constructorilor europeni de autoturisme. Salut aceste evoluţii şi vă doresc, în anii care urmează, rezultate tot mai bune", a spus preşedintele Klaus Iohannis, în cadrul ceremoniei.

Şeful statului a subliniat că industria auto şi industria IT reprezintă "principalii vectori de competitivitate ai economiei noastre".

"Sunt încrezător că, prin strategii convergente, aceste două sectoare pot deveni vârfuri de lance pentru industria viitorului în ţara noastră. Nu este suficient ca doar iniţiativa privată să funcţioneze cu motoarele turate. Este nevoie şi de sprijinul autorităţilor, prin politici publice care să susţină, nu doar la nivel declarativ, investiţiile şi competitivitatea. Trebuie să dezvoltăm susţinut infrastructura de transport, fără de care avem cu toţii numai de pierdut. Într-o eră a concurenţei acerbe în industrie şi în inovare, centre precum cel în care ne aflăm astăzi sunt esenţiale pentru a fi şi a rămâne competitivi. Asemenea investiţii oferă tinerilor specialişti din România şansa de a-şi afirma creativitatea, dar şi talentul, în aceleaşi condiţii de performanţă precum în ţările dezvoltate. Marile trenduri globale ale automobilului electric, ale automobilului autonom, constituie oportunităţi imense în industria globală, pe care inventica românească are capacitatea şi trebuie să le fructifice", a mai spus şeful statului.

Acesta a invitat compania Renault să rămână un promotor al industriei auto româneşti.

"Exemplul de succes pe care îl reprezintă Grupul Renault arată de ce, pe o piaţă atât de competitivă, specialiştii români au suficiente motive să fie încrezători în şansele de dezvoltare profesională pe care le oferă ţara noastră. Vă felicit pentru ceea ce faceţi, spre binele durabil al industriei româneşti!", a încheuat reşedintele.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray