2019-06-18 06:34

Legea TURISMULUI, adoptată în ședința de Guvern. Se înființează OMD-urile și va exista un Sistem Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism

 |  15:36
Legea TURISMULUI, adoptată în ședința de Guvern. Se înființează OMD-urile și va exista un Sistem Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism

Proiectul Legii Turismului, un act normativ mult așteptat de patronatele din domeniu, a fost în sfârșit adoptat în ședința de Guvern de luni. Acesta reglementează, pentru prima dată, direcţii importante pentru acest sector, în care era nevoie de o actualizare a cadrului legislativ vechi chiar şi de 20 de ani, se arată într-un comunicat al Ministerului Turismului.

„Legea turismului a fost o prioritate încă de la preluarea mandatului. Era nevoie urgent de o actualizare a cadrului legislativ, vechi chiar şi de 20 de ani, în condiţiile în care domeniul a evoluat în ultima perioadă datorită inovaţiilor tehnologice. Tocmai pentru că foarte multe vacanţe sunt planificate online, am introdus în acest act normativ şi obligativitatea administratorilor site-urilor sau platformelor dedicate închirierii de spaţii de cazare de a nu promova anunţurile pentru structuri neclasificate/neînregistrate. (…) Totodată, în Legea turismului este prevăzută şi înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei, un alt punct din Programul de Guvernare. Astfel, încurajăm parteneriatul dintre mediul privat şi cel public, prin intermediul căruia se vor stabili priorităţile de promovare a zonelor turistice”, a declarat ministrul Turismului, Bogdan Trif.

Documentul prevede înfiinţarea Organizaţiilor de Management al Destinaţiei (OMD), Sistemul Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România (SIEATR), dreptul de preferinţă în închirierea plajelor turistice pentru hotelurile care sunt în vecinătatea Mării Negre, precum şi redeschiderea birourilor externe de promovare turistică.

Potrivit sursei citate, Sistemul Informatic de Evidenţă a Activităţii de Turism din România, introdus prin Legea turismului, va asigura o radiografie a reală a gradului de ocupare a structurilor de primire turistică.

În plus, Legea turismului prevede descentralizarea unor competenţe ale Ministerului Turismului, măsură care vine în sprijinul mediului privat. Astfel, clasificările unităţilor de cazare, atestarea ghizilor de turism, omologarea pârtiilor şi traseelor turistice şi autorizarea plajelor vor fi emise de autorităţile locale.

Totodată, actul normativ introduce noi metode de control de tip „mistery-guest”, o măsură în plus prin care Ministerul Turismului se va putea asigura că nivelul serviciilor turistice este la standarde corespunzătoare.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



MAI VECHI...

TRIF-oiul turistic a lui Murphy Turismul a fost, după 1989, o Cenușăreasă a guverneleor care s-au succedat la Palatul Victoria, poate cu una sau două excepții, când chiar a contat în ecuația deciziilor celor aflați la putere.În primul rând, turismul înseamnă călătorie, iar călătorului îi șade bine cu drumul, fapt pentru care, la butoanele turismului românesc au fost mulți călători după 1990
22 Feb 2018

PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray