2019-12-07 13:40

Ministrul Răzvan CUC consideră că se impune modificarea Legii achizițiilor publice

 |  20:13
Ministrul Răzvan CUC consideră că se impune modificarea Legii achizițiilor publice

După ce a vizitat, miercuri, şantierele de pe loturile 3 şi 4, între Iernut - Cheţani, Câmpia Turzii - Cheţani, (cu o lungime totală de 33,5 kilometri), de pe Autostrada Transilvania, ministrul Transporturilor, Răzvan Cuc, a anunţat, că intenţionează să modifice Legea achiziţiilor publice, care va intra săptămâna viitoare în dezbaterea Comisiei de industrii a Camerei Deputaţilor.

Decizia ministrului vine după ce instanţa a anulat licitaţia pentru două din cele patru loturi ale drumului expres Craiova - Piteşti. „Acolo este o problemă pe care o vom reglementa. Săptămâna viitoare voi intra la Comisia de industrii pentru a propune modificări la această lege. Pentru că Piteşti-Craiova, din păcate, este strict legat de modul în care firmele înţeleg să îşi desfăşoare activitatea în România. O firmă care nu a participat la licitaţie a contestat cele patru loturi, două loturi nu au avut nicio problemă, lotul 1 şi 2, unde s-au și desemnat câştigătorii, s-au semnat contractele. Contestaţia a fost făcută pe rezervele de implementare, un concept care vine să ajute constructorul să nu ne mai blocăm pe un cuantum de 10% pentru cheltuieli neprevăzute. Avem rezerve de implementare ca să nu mai încheiem acte adiţionale ulterioare la contractele dintre beneficiar şi constructor. Ei tocmai acest lucru l-au contestat, din păcate un complet de judecată a spus că pentru două loturi e ok, pentru două loturi le-a admis contestaţia şi acum trebuie relicitate, ceea ce s-a va întâmpla în cel mai scurt termen", a declarat ministrul Cuc. Demnitarul a precizat că propunerile de modificări agreate de Ministerul Transporturilor au fost deja transmise la Comisia de industrii a Camerei Deputaţilor şi speră să fie adoptate. „Una dintre modificări ar trebui să ducă la situația în care o firmă care nu participă la licitaţie să nici nu o poată contesta. Pe de altă parte, în momentul în care avem o decizie de la CNSC care confirmă că firma câştigătoare este cea desemnată de comisie, noi semnăm contractul. Ulterior, alte firme, dacă au nemulţumiri se pot duce în instanţă, dar noi nu rămânem blocaţi cu proiectul un an sau doi, cât durează procesul", a mai declarat Răzvan Cuc.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-03-06



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray