2020-08-13 06:31

Nou impozit pe profit, adoptat de Senat

 |  20:25
Nou impozit pe profit, adoptat de Senat

Plenul Senatului a adoptat înlocuirea impozitului pe profit cu impozitul specific în industria turismului, la hoteluri şi unităţi de alimentaţie publică. Proiectul prevede că acest impozit specific li se va aplica firmelor din industria turismului şi alimentaţie publică care au până în 5 milioane de euro cifră de afaceri şi maximum 250 de angajaţi, potrivit Agerpres.

'Este un avantaj foarte mare pentru industria turismului, în urma acestui proiect de lege se elimină impozitul pe profit şi se adaugă acest impozit specific. Va fi avantajos pentru că va creşte calitatea serviciilor din această zonă, în turism şi alimentaţie, şi se vor mări încasările la bugetul de stat. Va fi avantajos pentru cei care plătesc taxele la zi', a declarat deputatul PSD Mircea Dobre, unul dintre iniţiatorii proiectului.

Potrivit proiectului, valoarea impozitului specific se calculează pe fiecare unitate în parte, pe baze unor formule, în funcţie de mai multe condiţii, printre care şi zona în care se află hotelul, numărul locurilor de cazare.

Secretarul de stat Gabriel Biriş a precizat că Guvernul nu a formulat un punct de vedere la acest proiect, deoarece nu a putut fi finalizată analiza de impact financiar pe care măsurile luate în 2015 l-au avut asupra hotelurilor şi restaurantelor, şi anume reducerea TVA de la 24% la 9%, şi nici efectele controalelor ANAF pentru a scoate la lumină veniturile nedeclarate.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-02-15



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz