2019-10-16 18:45

Olguța Vasilescu îi PUNE LA PUNCT pe oficialii FMI: ”Nu par prea documentați”

 |  21:20
Olguța Vasilescu îi PUNE LA PUNCT pe oficialii FMI: ”Nu par prea documentați”

Lia Olguța Vasilescu, fost ministru al Muncii, a criticat FMI pentru că a îndemnat la moderație fiscală și înăsprirea politicilor monetare.

„FMI vine cu noi propuneri de austeritate pentru români, dar PSD nu poate merge pe abordarea strict contabilicească a funcționarilor internaționali. Deși în ultimii doi ani PSD a realizat cele mai mari creșteri de pensii și salarii, în continuare sunt români care trăiesc în sărăcie, fiind necesară continuarea creșterii veniturilor. Economia este dinamică și dezvoltarea aduce mai multe venituri. Și nu e pentru prima oară când estimările FMI se dovedesc eronate”, a scris ea pe Facebook.

Ea contrazice o declarație a reprezentanților FMI, care avertizau că aplicarea legii pensiilor va duce la adâncirea deficitelor.

„În fapt, creșterea punctului de pensie la 1.265 de lei din septembrie 2019 nu are legătură cu aplicarea legii pensiilor. Noua lege a pensiilor este prevăzută să intre în vigoare și să se aplice efectiv din 2022, acum vorbind doar de creșterea punctului de pensie conform programului de guvernare aprobat de parlament”, a scris ea.

„Deficitul bugetar va fi și anul acesta sub 3% așa cum s-a stabilit în legea bugetului. FMI s-a înșelat în nenumărate rânduri în această privință, în anii precedenți. De exemplu, FMI estima un potențial de creștere de 2% pentru economia României în perioada 2013-2017. Realitatea a arătat că România a avut creşteri economice mult mai consistente; 3,5% în 2013, 2,9% în 2014, 3,7% în 2015, 4,8 în 2016% şi 6,9% în 2017”, a mai scris Olguța Vasilescu.

Ea a vorbit și despre programul Prima Casă: „Acesta are impact bugetar zero! Nu angajează nicio resursă de la buget, prin urmare nu are cum să reprezinte un factor de dezechilibru. Subvenționarea dobânzilor din acest program este acoperită din încasările suplimentare provenite de la sistemul bancar. Taxele asupra veniturilor băncilor sunt folosite pentru ca românii să poată obține credite avantajoase. Mai mult, acest program reprezintă o pârghie importantă a dezvoltării și implicit a creșterii veniturilor, susține/încurajează investițiile, dezvoltă puternic industria construcțiilor dar și a domeniilor adiacente – mobilă, electrocasnice etc, determină apariția de noi locuri de muncă”, a scris Olguța Vasilescu.

„Evaluarea FMI este nesusținută de realitate și în această privință! Ca mai totdeauna! Să nu uităm că după ce au fost propuse guvernării PNL, în 2010, măsurile de austeritate, iar economia a luat-o la vale, specialiștii FMI au recunoscut că s-au înșelat. Pe nervii și banii românilor! Nici de data asta nu par prea documentați!”, a susținut ea.

Reprezentanţii FMI arată că deficitul fiscal şi cel de cont curent au crescut, iar investiţiile pblice cât şi cele private au scăzut în ultimii ani, ceea ce afectează perspectivele de creştere.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-06-07

In legatura cu acest articol...

CULISELE ședinței PSD. Ce JOCURI face Viorica Dăncilă: ”E condus de cineva din umbră!”

România PIERDE postul de membru în Consiliul de Securitate al ONU

Klaus Iohannis a RĂBUFNIT: ”PSD a BOICOTAT referendumul. Are o majoritate TOXICĂ”




Parerea ta...

TRADATORI DE TARA
09 Iun 2019

AI FACUT 28 MINISTERE SI SUTE DE AGENTI , CU OAMENI MAFIEI POLITICE .CETUL OLTENIA A DAT FALIMENT .
Doresc sa comentez



MAI VECHI...

Jocul preferat al Olguței: alba-neagra pe salarii De aproape un an de zile, ministrul Muncii și Justiției Sociale, Lia Olguța Vasilescu, anunță pe toate posturile TV, și prin postări online, că salariile bugetarilor vor crește, mai ales după ce contribuțiilor sociale au trecut de la angajat la angajator
05 Apr 2018

PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray