2020-01-27 23:51

Petiția antreprenorilor români, adresată premierului Orban și ministrului Economiei, pe tema programului Start-Up Nation

 |  21:23
Petiția antreprenorilor români, adresată premierului Orban și ministrului Economiei, pe tema programului Start-Up Nation

Antreprenorii români le-au scriu premierului Ludovic Orban și ministrului Economiei și Mediului de Afaceri, Virgil Popescu, în legătură cu tergiversarea strategiei Start-Up Nation 2019/2020 şi lipsa de perspectivă privind demararea acestui program.

PUTEREA vă prezintă integral textul petiției antreprenorilor români:

„Distinse domnule prim-ministru, distinse domnule ministru al Economiei, vă solicit în numele antreprenorilor din România să faceți tot posibilul să respectați legea în vigoare și să promovați stimularea infiinţării și dezvoltării IMM-urilor.

Am fost și sunt un votant de dreapta, am solicitat numeroase modificări în adrese publice către ministerul IMM-urilor și cu toate acestea, Guvernul PSD a refuzat o grilă echitabilă. PSD a preferat un Start-Up Nation slab, lipsit de indicatori clari de departajare și performanţă. Ceea ce observ, insă, și mă ingrijorează profund este lipsa de strategie și creativitate a Guvernului dumneavoastră.

Continuitatea și predictibilitatea sunt factori esențiali într-o afacere. Ne chinuim o viaţă întreagă să creăm credibilitate, pe care o putem pierde într-o secundă. Astfel, în ultimele săptămâni, observ că nu mai există interes în demararea Start-Up Nation 2019. Aproximativ 10.000 de potențiali beneficiari, printre care mă număr și eu, nu avem nicio șansă să ne pornim afacerile la capacitate maximă. Deoarece din partea Guvernului nu există nicio comunicare pe această temă, în afară de mici clinch-uri între fostul și actualul ministru.

Orice zi de întârziere înseamnă bani pierduți de noi, de potențialii noștri angajați și de partenerii noștri de afaceri cărora le putem furniza servicii sau produse la prețuri competitive. Fără tehnologia necesară, fără sprijin pentru antreprenorii români și afacerile românești, nu putem face nimic. Ce interes aveți? Unde sunt măsurile de dreapta? Relaxarea fiscală? Sprijinul pentru mediul afaceri? Am înțeles că sunt găuri în buget, dar nu vreți să le umpleți cu măsuri de dreapta, care pe termen mediu și lung să aducă beneficii reale în economie?

Vă solicit să luați act de legea în vigoare și să demarați, așa cum public s-a comunicat, Start-Up Nation 2019 sau să pregătiţi din timp, din primăvară, o ediție care să cuprindă 20.000 de beneficiari. Dezvoltarea afacerilor în România este o prioritate a Guvernelor de dreapta. Nu faceți antreprenorii să regrete că PSD a guvernat mai liberal ca dumneavoastră”.

 

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-12-16



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine