2019-10-23 15:46

Ponta: „Oricum o întorci, rectificarea e pozitivă!” Bani mai mulţi pentru primării, pentru mai multe ministere şi pentru achitarea drepturilor salariale

 |  21:01
Ponta: „Oricum o întorci, rectificarea e pozitivă!” Bani mai mulţi pentru primării, pentru mai multe ministere şi pentru achitarea drepturilor salariale

Guvernul a aprobat marţi prima rectificare bugetară pe anul în curs, în forma propusă de Ministerul Finanţelor Publice. Suma cea mai mare o primesc primăriile. Administraţiile locale care au pierdut bani în trecut vor primi toate aceste sume la actuala rectificare bugetară, respectiv 1,3 miliarde de lei, inclusiv pentru finanţarea anumitor proiecte locale. Premierul Victor Ponta a trecut în revistă aproape toate instituţiile statului ale căror bugete au fost majorate, dar nu a făcut nici o referire la cele care au pierdut fonduri, cum ar fi de exemplu Ministerul Transporturilor, de la care s-a tăiat aproximativ un miliard de lei.

Analistul economic Ilie Şerbănescu a declarat pentru ziarul PUTEREA că s-au tăiat bani acolo unde nu a mai fost nevoie de ei.

„La Transporturi, de pildă, se lucrează pe proiecte. Dar dacă aceste proiecte se blochează, din diverse motive, atunci nu mai are rost să aloci bani pentru acele proiecte. S-au alocat bani la structurile care funcţionează. Rectificarea se face doar pentru a permite nişte alocări bugetare. La primării s-au dat probabil pentru că se continuă nişte proiecte, dacă tot există aceşti bani. E firesc să se dea acolo unde se fac proiecte”, spune Ilie Şerbănescu.

Bani la toată lumea!

Ponta a precizat că este o rectificare pozitivă, avem bani mai mulţi şi cheltuieli mai mici decât au fost prevăzute în Legea bugetului aprobată de Parlamentul României. Potrivit acestuia, sunt asigurate „absolut toate drepturile constituţionale fundamentale - salarii, pensii, alocaţii, ajutoare de şomaj, disponibilizări“. „Deci, oricum o întorci, oricum o faci, e pozitivă, căci sunt mai mulţi bani. Fiecare român înţelege dacă are mai mulţi bani decât şi-a planificat şi a cheltuit mai puţin, sigur, că este o rectificare pozitivă“, a explicat premierul. Ponta a mai spus că se alocă toţi banii necesari în Educaţie, pentru plata titlurilor executorii atât în zona preuniversitară, cât şi în cea universitară. În plus, „la Sănătate nu se taie, ci se dă“, reieşind un plus de 478 de milioane de lei. De asemenea, la Ministerul Apărării Naţionale, bugetul se suplimentează cu 150 de milioane de lei şi 650 de milioane de lei credite de angajament, a mai spus Ponta, iar la Ministerul de Interne se alocă 500 de milioane de lei „pentru plata actualizată a drepturilor pentru toţi poliţiştii, pompierii, toţi angajaţii ministerului“.

La Cultură se suplimentează bugetul şi se alocă posturi pentru Teatrul Naţional, iar la Culte se asigură banii pentru drepturile tuturor cultelor din România, a explicat primul-ministru.

Deficitul bugetar, respectat

La rândul său, ministrul Finanţelor Publice, Eugen Teodorovici, a spus că reprezentanţii FMI şi ai Comisiei Europene au apreciat că rectificarea bugetară se încadrează în ţinta de deficit bugetar. „Au apreciat faptul că într-adevăr această rectificare se încadrează în ţinta asumată de 1,83% din PIB, dar în suma absolută de 13 miliarde de lei, inclusiv poziţia Consiliului Fiscal este una pozitivă“, a declarat ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici. Totuşi, proiectul de rectificare bugetară, postat pe site-ul Ministerului Finanţelor, presupune o majorare a deficitului bugetar de la 1,83 la 1,86%. De asemenea, oficialii Consiliului Fiscal spun că încadrarea în ţinta de deficit bugetar pe anul în curs în contextul meţinerii parametrilor actuali ai politicii fiscal-bugetare se va realiza cu uşurinţă, însă este rezervat faţă de nivelul rectificării ascendente a programului aferent veniturilor din contribuţii sociale. Consiliul apreciază că revizuirile ascendente de proporţii operate la nivelul veniturilor bugetare apar drept fundamentate din perspectiva performanţei efective la zi, rezultatul unei combinaţii între o creştere economică semnificativ superioară celei prognozate iniţial, şi o îmbunătăţire a eficienţei colectării, ca urmare a eforturilor ANAF şi a unei evoluţii prociclice a conformării la plata taxelor din partea contribuabililor.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-07-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray