2019-12-06 04:46

Programul Litoralul pentru toţi, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie. Vezi ofertele cu preţuri reduse

 |  12:59
Programul Litoralul pentru toţi, prelungit cu o săptămână, până pe 22 iunie. Vezi ofertele cu preţuri reduse

Programul „Litoralul pentru toţi” va fi prelungit cu o săptămână de hotelierii din staţiunile de la mare, până pe 22 iunie. Turiştii vor mai putea beneficia astfel de ofertele cu preţuri reduse la jumătate practicate în cadrul programului.

Programul "Litoralul pentru toţi" ar fi trebuit să se încheie iniţial, duminică, dar a fost prelungit până pe data de 22 iunie. Potrivit datelor patronatelor din turism, 6.000 de turişti au fost la mare prin acest program.

"Hotelierii de la mare s-au gândit să vină în întâmpinarea turiştilor şi să acorde în continuare reduceri la vacanţele derulate până pe 22 iunie. Vrem să stimulăm astfel să vină la mare şi persoanele cu venituri mici şi foarte mici, care, din păcate, sunt din ce în ce mai multe în România", a precizat vineri într-un comunicat de presă Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR).

Majoritatea turiştilor care au mers la mare în cadrul programului „Litoralul pentru toţi” au optat pentru staţiunile Mamaia şi Eforie Nord.

Până pe data de 15 iunie, data iniţială de încheiere a programului, 53 de hoteluri din staţiunile Cap Aurora, Eforie Nord, Eforie Sud, Jupiter, Mamaia, Saturn, Vama Veche şi Venus au pus la dispoziţie peste 3.000 de camere la tarife reduse, locuri vândute prin agenţiile de turism la nivel naţional.

Pentru săptămâna 15-22 iunie numărul locurilor va fi limitat.

Turiştii care aleg să îşi petreacă concediul în staţiunea Mamaia plătesc pentru şase nopţi între 235 de lei la hoteluri de 2 stele, fără mic dejun, şi 605 lei la cele de 5 stele, cu mic dejun inclus.

În ceea ce priveşte staţiunile din sudul litoralului, precum Jupiter, Saturn sau Vama Veche, aici preţul unui sejur de şase nopţi porneşte de la 179 de lei de persoană la o unitate de 2 stele, fără mic dejun, şi ajunge la 469 de lei de persoană la un hotel de 5 stele, cu mic dejun inclus.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-06-13



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray