2019-12-12 18:13

Reacția Ministerului Energiei după insolvența RADET

 |  18:30
Reacția Ministerului Energiei după insolvența RADET

Intrarea în insolvență a RADET înseamnă că Regia va plăti facturile la zi către ELCEN, plăți care nu sunt un moft, ci o necesitate absolută pentru ca populația să primească apă caldă și căldură, a declarat ministrul Energiei, Victor Grigorescu, citat într-un comunicat al ministerului,transmite Agerpres.

"Salut decizia Consiliului General al Capitalei și sper ca o posibilă intrare în insolvență a RADET să permită Regiei să se restructureze, să își gestioneze mai bine banii și să plătească facturile la zi. Țin să precizez că susținem orice formă de protecție juridică, atât timp cât societatea se reclădește pe principii solide și nu periclitează bunăstarea cetățenilor. Insolvența înseamnă, în primul rând, plata facturilor la zi", a arătat ministrul.

El a adăugat că, în ceea ce privește situația ELCEN, în acest moment Consiliul de Administrație analizează cele mai bune soluții pentru a continua, în termeni corecți, relația comercială cu RADET și de a se proteja, la rândul ei, de efectele insolvenței RADET.

"Măsurile de restructurare nu sunt o scuză pentru neplată și mă bucur că am agreat în săptămânile anterioare, împreună cu Primarul General al Capitalei, necesitatea plății facturilor curente. Această responsabilitate revine autorităților locale și mă aștept s-o îndeplinească. Sper că acest lucru este bine înțeles de toată lumea. Plățile către ELCEN nu sunt un moft, ci o necesitate absolută pentru a plăti furnizorii la timp și pentru a produce apă caldă și căldură pentru populație", a mai spus Grigorescu.

Conducerea RADET a fost mandatată să deschidă procedura insolvenței, un proiect de hotărâre în acest sens fiind adoptat în ședința de miercuri a CGMB.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2016-09-21



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray