2019-07-22 21:29

Rezerva Federală a SUA menţine dobânda cheie

 |  16:07
Rezerva Federală a SUA menţine dobânda cheie

Rezerva Federală (Fed) a SUA a menţinut joi dobânda de politică monetară aproape de nivelul zero şi a redus estimarea privind nivelul acesteia pe termen lung, semn că economia americană este mai puţin capabilă decât considera anterior instituţia să suporte înăsprirea politicii monetare, relatează MarketWatch. Fed a menţinut dobânda cheie la nivelul 0%-0,25%, cu un vot de 9 la 1, şi se aşteaptă ca rata să ajungă la 0,4% până la sfârşitul acestui an, ceea ce înseamnă că Fed trebuie să decidă majorarea la şedinţele din octombrie sau decembrie. Aceste evoluţii ar putea limita într-o anumită măsură activităţile din economia SUA, presând în continuare inflaţia, pe termen scurt, a explicat Fed.

Banca centrală americană a explicat că o serie de riscuri globale şi alţi factori au contribuit la decizia de amânare a ceea ce ar fi fost prima majorare a dobânzii de politică monetară din aproape un deceniu, scrie Mediafax.

"Recentele evoluţii economice şi financiare de la nivel global pot restrânge activităţile economice într-o anumită măsură şi riscă să exercite presiune asupra inflaţiei pe termen scurt. Riscurile asupra economiei americane rămân aproape echilibrate, dar este monitorizată situaţia externă", a comunicat Rezerva Federală la finalul reuniunii de două zile.

Instituţia s-a referit astfel la problemele economice din China şi volatilitatea pieţei de capital americane.

Estimarea medie a Fed referitoare la nivelul dobânzii de politică monetară pe termen lung a fost redusă de la nivelul de 3,8% anticipat în iunie la 3,5%.

Pentru 2015, Fed prognozează o dobândă cheie de 0,4% , urmată de 1,4% în 2016, 2,6% în 2017 şi 3,4% în 2018.

Banca centrală se aşteaptă şi la o inflaţie sub aşteptările anterioare, în 2016 şi 2017. Astfel, inflaţia nu va ajunge la nivelul ţintit de banca centrală, de 2% înainte de 2018.

Pe de altă parte, Fed este mai optimistă în privinţa ratei inflaţiei, pentru care a redus estimările aferente anilor 2015, 2016, 2017, precum şi pe termen lung.

Decizia Fed a inversat creşterea acţiunilor pe Wall Street, din prima parte a tranzacţiilor. Indicele S&P 500 este în scădere cu 0,2%, iar Dow Jones cu 0,25%.

Dolarul este în declin faţă de principalele monede. Euro este în urcare cu 0,8%, la 1,1395 dolari pe unitate, cel mai ridicat nivel atins după 26 august.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-09-18



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


loading...


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray