2020-08-10 11:07

S-a dat liber la circulaţia spre Vest a trenurilor cu lucrători români sezonieri

 |  15:32
S-a dat liber la circulaţia spre Vest a trenurilor cu lucrători români sezonieri

Ordinul privind aprobarea procedurii pentru circulaţia trenurilor de călători pentru transportul de lucrători sezonieri, inclusiv activităţi de îngrijire a persoanelor vulnerabile, între România şi alte state din Vest, a fost emis de Ministerul Transporturilor, potrivit Mediafax.

Acest ordin a fost emis pentru respectarea restricțiilor de operare instituite prin ordonanțele militare emise în temeiul Decretului nr 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României și al Decretului nr 240/2020 privind prelungirea stării de urgență pe teritoriul României.

Ordinul este emis în contextul în care Ministerul Transporturilor a anunțat că CFR Călători a primit din partea părții austriece o cerere pentru organizarea de transporturi de muncitori începând cu 9 mai. Potrivit unui comunicat al Ministerului Transporturilor, Ambasada Austriei a solicitat în 24 aprilie aprobarea unui tramsport de muncitori sezonieri pe calea ferată, inclusiv a celor care desfășoară activități de îngrijire a persoanelor vulnerabile.

Ministerul a anunțat că CFR Călători poartă discuții cu OBB, operatorul feroviar austriac, pentru stabilirea procedurii de desfășurare a transportului feroviar de călători în contextul COVID-19. Această procedură urmează să fie validată de Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii și Protecției Sociale și Ministerul Afacerilor Externe.

„Conform ultimei solicitări primite de către CFR Călători, partea austriacă ar dori să organizeze primul tren special, începând cel mai târziu din data de 09.05.2020, având o capacitate de aproximativ 360 de călători”, au mai anunțat reprezentanții Ministerului Transporturilor.

Peste 33.000 de austrieci au nevoie de îngrijire în această perioadă. Jumătate din îngrijitori provin din România. Din cauza restricţiilor provocate de pandemia cu noul coronavirus, însă, aceştia nu au mai putut să schimbe turele colegilor din Austria, astfel că mulţi dintre aceştia lucrează de mai bine de o lună fără pauză.

 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-05-08



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz