2019-12-12 02:18

Şeful CNADNR promite 80-84 km de autostradă în 2015

 |  15:50
Şeful CNADNR promite 80-84 km de autostradă în 2015

Directorul general al Companiei Naţionale de Drumuri şi Autostrăzi din România (CNADNR), Narcis Neaga, spune că anul acesta ar putea fi daţi în folosinţă între 80 şi 84 de noi kilometri de autostradă.

Cifrele sunt însă condiţionate de evoluţia lucrărilor pe şantier şi de finalizarea înainte de termen a tronsonului Lugoj - Deva Lotul 2, de 17 kilometri, dar şi de inaugurarea Lotului 4 Lugoj-Deva, de 22 de kilometri, unde au existat „probleme de coşmar“. „Două proiecte critice pe care dorim foarte mult să le rezolvăm cât mai repede sunt centurile Comarnic şi Buşteni. Am terminat studiile de fezabilitate atât pentru Buşteni, cât şi pentru Comarnic. Aprobăm indicatorii tehnico-economici şi ne apucăm de treabă anul acesta. Amândouă vor fi gata sigur în 2016”, spune Neaga, citat de Agerpres. El acordă şanse maxime construcţiei Autostrăzii Comarnic - Braşov şi crede că în cursul acestui an se vor semna contractele pentru execuţia „capetelor” acesteia, iar în 2016 se va licita „partea de mijloc”. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-08-02



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray