2019-12-09 12:21

Stabilirea salariului minim: PSD reclamă experimentele liberalilor

 |  12:34
Stabilirea salariului minim: PSD reclamă experimentele liberalilor

Partidul Social Democrat susţine că modelul de calcul propus de PNL pentru stabilirea salariului minim pe economie, prin raportare la productivitatea muncii şi rata inflaţiei, va avea "un puternic" impact negativ în societate, iar "un astfel de experiment hazardat nu ar face decât să adâncească decalajele sociale şi să amplifice exodul forţei de muncă din România către alte state din Uniunea Europeană".

PSD face apel la solidarizarea organizaţiilor sindicale pentru a apăra drepturile salariaţilor câştigate în guvernarea social-democrată şi pentru a determina Guvernul Orban să adopte soluţii echitabile şi europene în ceea ce priveşte stabilirea salariului minim.

"Modalitatea corectă, care e agreată la nivelul Uniunii Europene şi care oferă predictibilitate mediului de afaceri, este ca salariul minim să se raporteze la creşterea salariului mediu pe economie, astfel încât să se evite adâncirea decalajelor sociale dintre cei cu venituri mari şi cei cu venituri mici. O astfel de abordare vine în întâmpinarea propunerilor pentru stabilirea unui salariu minim european, care să reprezinte un procent unic din salariul mediu înregistrat în fiecare stat membru. Acest concept se bucură deja de susţinerea unor lideri europeni, precum preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, vicepreşedintele Comisiei Europene, Frans Timmermans, sau cancelarul german, Angela Merkel. PSD susţine ca România să se alăture statelor membre care susţin introducerea unui salariu minim european", se arată într-un comunicat de presă al PSD, transmis vineri.

În acelaşi timp, PSD condamnă "ferm" intenţiile PNL de a desfiinţa salariul minim diferenţiat pentru angajaţi cu studii superioare. "Este o abordare specifică regimurilor comuniste care îşi propuneau eliminarea brutală a diferenţelor dintre intelectuali şi 'proletariat'", consideră social-democraţii, argumentând că efectul unei astfel de măsuri ar amplifica exodul din ţară al tinerilor absolvenţi de studii superioare.

"Argumentul invocat de ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, că România ar fi singura ţară din lume în care există salarii minime diferenţiate este o mare minciună. În Uniunea Europeană există şase state care au stabilit salarii minime diferenţiate după gradul de calificare. Este vorba de Franţa, Belgia, Ungaria, Slovacia, Estonia, şi Luxemburg. De asemenea, există în spaţiul Uniunii ţări care au stabilit salarii minime diferenţiate la nivel regional sau în funcţie de ramura de activitate", susţine PSD.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-11-29



Parerea ta...

LA MULTI ANI ROMANIA!
29 Noi 2019

Generația 1968-1978 de ani sunt peste hotar muncesc disciplinat si reconstruiesc Europa. Sa nu credeți ca acești oamenii din diaspora nu sunt buni sponsor, sunt foarte buni. De peste 30 au sponsorizat Romania si Guvernele
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray