2019-11-18 16:29

Statul vrea să schimbe regulile în achizițiile publice

 |  21:01
Statul vrea să schimbe regulile în achizițiile publice

Alina Oprea

Statul pare să fi descoperit „găselniţa” care să îi permită să iasă câştigător în odiseea achiziţiilor publice. Guvernanţii propun un nou proiect al legii, care va stabili obiective intermediare de derulare şi care va permite rezilierea contractului după fiecare fază de evaluare. Potrivit acestuia, metodele de atribuire a unui contract de achiziţie publică vor fi completate cu o nouă procedură, denumită „parteneriat pentru inovare”, atunci când statul identifică necesitatea unui produs, serviciu sau lucrări inovatoare care nu poate fi satisfăcută prin achiziţionarea celor disponibile pe piaţă. De asemenea, un contract de achiziţie publică va fi atribuit pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, care va lua în calcul preţul, dar şi calitatea produsului/serviciului care urmează să fie cumpărat, statul având dreptul să nu comunice, în anumite condiţii, de ce a respins o ofertă. În plus, termenul de aşteptare între anunţ şi data limită de depunere a ofertelor va fi redus de la minimum 52 de zile în prezent la 35 de zile.

Documentul stabileşte că o autoritate contractantă poate decide să instituie parteneriatul pentru inovare cu unul sau mai mulţi parteneri care derulează separat activităţi de cercetare şi dezvoltare.

Proiectul va fi discutat interministerial înainte să fie finalizat şi înaintat Guvernului spre aprobare.

Refuz fără explicații clare

Documentul elaborat acum stabileşte că, fără a afecta dispoziţiile legislative sau administrative privind preţul anumitor produse ori remunerarea anumitor servicii, autoritatea contractantă atribuie contractul de achiziţie publică pe baza ofertei celei mai avantajoase din punct de vedere economic, identificată însă pe baza preţului sau a costului cu ajutorul unei abordări bazate pe rentabilitate, cum ar fi calcularea costurilor pe ciclu de viaţă, şi care poate include cel mai bun raport preţ-calitate evaluat pe baza unor factori care să includă aspecte calitative, de mediu şi/sau sociale.

Printre aceşti factori vor fi calitatea, inclusiv avantajele tehnice, caracteristicile estetice şi funcţionale, accesibilitatea, proiectarea pentru toţi utilizatorii, caracteristicile sociale, de mediu şi inovatoare şi comercializarea şi condiţiile acesteia, precum şi organizarea, calificarea şi experienţa personalului desemnat să execute contractul, în cazul în care calitatea personalului desemnat poate să aibă un impact semnificativ asupra nivelului de executare a contractului.

Vor putea fi luate în calcul şi serviciile post-vânzare, asistenţa tehnică şi condiţiile de livrare, precum data livrării, procesul de livrare şi termenul de livrare sau de execuţie.

Termene reduse

Termenul obligatoriu de aşteptare între anunţ şi data-limită de depunere a ofertelor pentru contractele publice va fi redus de la minimum 52 de zile în prezent la 35 de zile, perioadă care va putea fi limitată chiar la 15 zile, faţă de doar 36 de zile permise de actuala legislaţie. De asemenea, instituţia de stat care vrea să atribuie un contract de achiziţie publică va putea iniţia consultări ale pieţei pentru stabilirea caietului de sarcini, la care să participe experţi independenţi, dar şi firme care, ulterior, vor putea participa la licitaţia de atribuire a acelui contract. Consultările se vor limita la prevederile caietului sarcini şi numai sub rezerva ca acestea să nu aibă ca efect denaturarea concurenţei şi/sau încălcarea principiilor tratamentului egal şi nediscriminării.

Documentul stabileşte că, atunci când valoarea estimată a contractului este mai mare decât 591.918 lei (faţă de 130.000 euro în prezent) pentru produse ori servicii şi 22.908.118 lei (faţă de 5 milioane euro) pentru contractele de lucrări, perioada cuprinsă între data transmiterii anunţului de participare spre publicare în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene şi data-limită de depunere a ofertelor trebuie să fie de cel puţin 35 de zile.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2015-03-03



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray