2019-11-18 14:21

Teodorovici anunţă o nouă campanie de controale ale ANAF şi ITM

 |  14:00
Teodorovici anunţă o nouă campanie de controale ale ANAF şi ITM

Ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, a anunţat, joi, că Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), Inspectoratul Teritorial de Muncă şi alte autorităţi ale statului vor declanşa în august o campanie de controale vizând evaziunea fiscală şi munca "la negru".

Motivul acestor acţiuni este, potrivit ministrului, că "avem, slavă Domnului, zone de evaziune", potrivit Profit.ro.

Referitor la obligaţia firmelor de a se dota cu aparate de marcat cu jurnal electronic, Teodorovici a spus că amânările date până acum sunt suficiente.

"Vom începe acum în august un program mai amplu de verificări, în care vor fi implicaţi şi colegii de la Ministerul Muncii. Vor fi verificări pentru partea de evaziune fiscală, pentru partea de muncă la negru. Vor fi ANAF, ITM şi alte structuri. Avem, slavă Domnului, zone de evaziune", a spus Teodorovici.

ANAF şi ITM desfăşoară periodic acţiuni, de obicei separat, fiecare pe domeniul propriu de activitate, dar acţiunile concertate nu sunt ieşite din comun.

Ministrul a mai spus că firmele corecte fiscal, cele care îşi achită obligaţiile către stat până la termenul prevăzut de lege, vor putea beneficia de bonificaţii aplicate la aceste sume, de 1-5%, în contextul în care firmele cu datorii către stat vor beneficia în curând de restructurarea financiară, potrivit Profit.ro.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2019-07-25



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray