2020-04-09 03:38

Va bloca statul român TRANZACȚII cu perimetrele de la Marea Neagră?

 |  20:58
Va bloca statul român TRANZACȚII cu perimetrele de la Marea Neagră?

În Monitorul Oficial a fost publicată ordonanța care modifică Legea Petrolului, act ce avea nevoie de avizul CSAT și care are drept efect împiedicarea vânzării de către Exxon a participațiunii de la Marea Neagră.

Potrivit RFI România, proiectul prevede că orice transfer făcut fără aprobarea Guvernului României este lovit de nulitate. Ordonanța avea nevoie să fie trecută prin CSAT, din moment ce statul român invocă motive de siguranță națională și se va prevala de aceasta atunci când va bloca tranzacții cu perimetrele de la Marea Neagră, după cum mai precizează RFI. Conform ordonanței, autoritățile române vor putea refuza, din motive de siguranță națională, concesionarea și executarea de operațiuni petroliere de explorare, dezvoltare și exploatare a unui zăcământ petrolier de către persoane juridice care sunt  controlate de țări terțe Uniunii Europene sau de cetățeni care nu au cetățenia unui stat membru al Uniunii.

România va putea bloca eventuala vânzare

Ca efect imediat, România va putea bloca eventuala vânzare a operațiunilor Exxon către ruși. Compania americană are o cotă de 50% în proiectul de gaze offshore Neptun Deep din Marea Neagră, perimetru în care s-a asociat cu OMV Petrom. “Adoptarea controversatei ordonanțe 114, în mandatul PSD și alte măsuri, la pachet cu reorientarea afacerilor globale ale Exxon, au creat premisele acestei tranzacții care ar fi putut să ducă la preluarea perimetrului respectiv de către rușii de la Lukoil”, mai notează RFI.  

Proiectul mai prevede că orice transfer făcut fără aprobarea Guvernului este lovit de nulitate. Rezilierea  unui acord petrolier deja în desfășurare poate fi aprobată de autoritatea de profil – la acest moment Agenția Națională pentru Resurse Minerale.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-02-28



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE






PUBLICITATE


Conferinta-Business



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine