2020-06-05 01:04

Vehicul de salvare a banilor și refugiu pe criză? Arta RELIGIOASĂ, de la colecții, la licitații online

 |  14:50
Vehicul de salvare a banilor și refugiu pe criză? Arta  RELIGIOASĂ, de la colecții, la licitații online

În contextul actual, investitorii și nu numai ei se orientează spre noi piețe de conservare a banilor și modalități sigure de plasare a depozitelor bănești, potrivit analiștilor în domeniu. Printre piețele alternative, alături de arta de patrimoniu, aur și diamante, se numără și piața de artă cu tematică religioasă.

Văzută de specialiști drept vehicul de salvare a banilor în vreme de depreciere monetară. Arta sacră - unul dintre cele mai elitiste segmente de colecționism, devine, în condițiile de astăzi o «piață» care nu este afectată de viciile sistemice sau de criza economică, o piață stabilă și lichidă în orice moment. Spre exemplu, Artmark lansează în contextul actual, licitația unei colecții de icoane, cu peste 150 de obiecte de cult care definesc noua piață. Pe ideea că eprezintă plasamente inspirate în vremuri în care nu există un echilibru financiar, dar și un mijloc de tezaurizare.

Cea mai valoroasă dintre icoane 

Printre icoanele colecției se numără și patru vechi de aproximativ 300 de ani, care reprezintă simbolul unității Ortodoxiei de pretutindeni - Cuvioasa Parascheva. Cnoscută în popor și sub numele de Sfânta Vineri, căreia îi sunt atribuite minuni și vindecări miraculoase.

Cea mai valoroasă dintre icoane, cu chipul Sfintei Parascheva, Ocrotitoarea Moldovei, ale cărei moaște se află la Iași de peste 350 de ani, datează din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea. Acest rar obiect de cult este realizarea școlii post-brâncovenești și are un preț de pornire de 1.000 de euro. Alte două icoane ale Sfintei Parascheva, realizate pe sticlă în secolul XIX, provin din atelierul transilvănean Nicula, și au prețuri de pornire de 200-250 de euro.

Poate cele mai importante icoane din colecția supusă licitației în Săptămâna Mare sunt o ,,Maică a Domnului cu Pruncul” realizată în perioada lui Mihai Viteazul, pe fond de aur, în Țara Românească, într-un atelier de tradiție grecească, în stilul picturii cretane (ce pleacă de la un preț de 2.000 de euro), precum și un Arhanghel Mihail, icoană împărătească realizată în Țara Românească în perioada lui Matei Basarab (ce pleacă de la un preț de 1.800 euro). Epoca lui Matei Basarab a fost una de înflorire culturală, fără de care ,,explozia” brâncovenească nu ar fi fost posibilă; a fost un adevărat ,,Mecena”, un protector al culturii, cel mai mare ctitor ortodox al poporului român, ce a ridicat din temelie peste 30 de biserici la care se adaugă refacerea multor altora, atât în țară, unde l-a depășit cu mult chiar și pe Ștefan cel Mare, cât și la Muntele Athos și la sud de Dunăre, la Vidin etc.

Întreaga colecție de icoane rare poate fi vizionată online pe pagina Artmark, iar pe 15 aprilie pot fi licitate în regim live.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-04-07



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine