2020-01-27 23:38

Vești bune pentru șoferii români! Avem cea mai ieftină benzină din UE

 |  10:09
Vești bune pentru șoferii români! Avem  cea mai ieftină benzină din UE

După scăderea accizei la carburanți, România are, de la începutul anului, cel mai mic preț la benzină din Europa, și al treilea cel mai mic la motorină, potrivit Economica.net.

Începând cu 1 ianuarie, accizele la carburanți au scăzut, iar prețurile au coborât, în stațiile marilor lanțuri de distribuție a carburanților, cu 32 de bani pe litru, exact efectul matematic al aplicării noilor accize decise de Ministerul Finanțelor pentru 2020.

În euro, aplicând un curs de 4,78 lei pentru un euro, am avea așadar o scădere a prețurilor, atât la benzină cât și la motorină, de circa 6,7 eurocenți pe litru. Oil Bulletin, serviciul de monitorizare a prețiurilor carburanților din UE, administrat de Comisia Europeană are ultimele statistici cu prețurile de pe continent valabile la data de 16 decembrie 2019.

Dar, chiar și așa, în lipsa unor reglementări fiscale din țările cu cele mai mici prețuri, similare cu cele de la noi, se poate spune, pe baza estimărilor de acum, că România are cele mai mici prețuri din UE la benzină și printre cele mai mici prețuri la motorină.

Pe 30 decembrie, președintele România promulga legea, inițiată de PNL, prin care accizele la carburanți scădeau până la 1,656 lei/litru în cazul benzinei și de 1,518 lei pe litru, în cazul motorinei. Accizele noi, aprobate de Parlament, erau ușor sub nivelul minim al accizei din UE (obligatoriu) dar Iohannis a declarat că va promulga totuși legea, urmând ca Guvernul să facă ulterior această corecție, dacă se va dovedi necesar, pentru a nu intra în conflict cu Bruxelles-ul. Însă, o zi mai tărziu, Ministerul Finanțelor publica pe site-ul propriu tabelul cu noile accize pentru 2020, cee ace ar fi trebuit să facă încă de la 20 octombrie (termenul limită).

Accizele au crescut față de cele stipulate în lege: 1,77 lei/ litru pentru benzină și de 1,62 de lei/ litru pentru motorină, dar au rămas totuși mai mici decât cele care erau în vigoare la data de 31 decembrie 2019. Astfel că prețurile au coborât cu 32 de bani pe litru, în condițiile în care companiile petroliere au aplicat aceste niveluri, publicate de Finanțe pe site, și nu pe cele din lege, caz în care reducerea ar fi fost de circa 45 de bani pe litru.


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2020-01-04



Parerea ta...

Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


STARBAG




Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine