2020-08-11 16:54

Victor Ponta: Impozitul ar putea să nu mai fie majorat pentru maşinile cu motoare mici

 |  07:00
Victor Ponta: Impozitul ar putea să nu mai fie majorat pentru maşinile cu motoare mici

Premierul Victor Ponta a declarat luni seara, în cadrul unei emisiuni la România TV, că impozitul ar putea să nu mai fie majorat pentru maşinile cu motoare mici. Prim-ministrul a ţinut însă să precizeze că primarii vor putea majora impozitele cu până la 50%, faţă de doar maximum 20% cum este în prezent.

"Discursul ăsta populist că să nu creştem nicio taxă, preşedintele de fiecare dată vrea să dăm mai mult undeva. Dăm mai mult dacă avem mai mult. Ideea e următoarea: sunt zone în care evident că vor creşte anumite taxe, sunt zone unde scad taxe (...) Şi eu am spus, eu fiind de stânga, am văzut că şi liberalii sunt de stânga ca şi mine, să nu se mărească nicio taxă la maşinile cu capacitate cilindrică mică. Asta e o măsură de stânga, să-i laşi pe cei cu maşini cu motoare mici, să nu mărească taxele. Ideea este însă că acum taxa anuală este de 15 euro, care este o taxă mică. O lăsăm aşa, e în regulă, sunt un guvern de stânga, mă sprijină liberalii care sunt tot de stânga, să impozităm doar pe cei cu maşini cu cilindree mai mari", a spus prmeierul Victor Ponta.

Prim-ministrul a mai spus că persoanele fizice vor plăti impozit ca şi o companie dacă, de exemplu, au un bloc în care efectuează diverse operaţiuni. De asemenea, premierul a afirmat că urmează să fie stabilit ce se va întâmpla cu persoanele fizice autorizate care au sediul social în locuinţă.

Victor Ponta a precizat că va fi menţinută ideea, potrivit căreia primarii vor avea posibilitatea să majoreze impozitele cu până la 50%, faţă de doar maximum 20% în prezent, pentru o mai mare autonomie locală. Premierul a mai spus că astfel, Guvernul va putea aloca mai puţini bani autorităţilor locale din cotele defalcate din TVA.

Potrivit noului Cod Fiscal, persoanele fizice care deţin clădiri cu o altă destinaţie decât cea de locuinţă vor plăti un impozit reprezentând până la 2% din valoarea impozabilă, iar impozitul pe maşini va fi majorat semnificativ, de două ori şi jumătate în cazul autoturismelor cu motorizări de până la 1.600 centimetri cubi, pentru motoare mai mari impozitul urmând însă să scadă. Proiectul a fost retras de pe site-ul Ministerului de Finanţe, la cererea premierului Victor Ponta. 


Aparut in Puterea / Ultima modificare in data de: 2014-07-15



Parerea ta...

ANA
15 Iul 2014

Domnule Victor Ponta, ati castigat alegerile prin masuri populiste pe care le-ati trambitat cu toate ocaziile. Acum cand ati spalat creierele la milioane de romani si ati constatat ca ati ajuns la fundul sacului din cauza unei guvernari dezastruoase ne impozitati si aerul pe care il respiram. De ce nu luati masuri voi cei aflati la putere si cu parlamentarii care au salarii nesimtit de mari si nici macar nu dau pe la Parlament?? Cum naiba pentru toti cei peste 500 de lenesi sunt bani pentru plimbari, diurne si alte cadouri nemeritate?
SANDAM
15 Iul 2014

Credeam ca nu v-a exista un prost mai mare ca pogea. Uite ca m-am inselat: exista!
Doresc sa comentez



PUBLICITATE


Ultimele stiri


PUBLICITATE





PUBLICITATE


Autocar



Saray

FOCUS MEDIA

Profesionalism focusat pe tine


Fabiz